David's blog

Ia sa vedem, ce s-a intamplat in luna Martie…..

Sambata, 12 Martie, a fost o zi excelenta. Dimineata a trebuit sa ma scol mai devreme decat intr-o zi obisnuita de weekend, ca sa prind avionul de ora 9 spre Melbourne. Ce sa fac acolo, va intrebati? Haha! De ziua mea am primit de la draga mea sotie un bilet in randul intai la Top Gear Live show. Da, stiu, e grozava Lore.

La aeroport am intrat in vorba cu un gigel care arata echipat cam ca mine (doar un rucsac si telefonul :-) si evident, mergea si el doar pentru o zi sa vada show-ul. Ne-am hotarat ca la aterizare sa ne intalnim si sa luam un taxi impreuna pana la locul cu pricina. Zborul a fost OK, mai putin de o ora.

Show-ul a fost tinut la Melbourne Showgrounds, un loc dedicat pentru organizarea de evenimente la scara larga. Chiar ma gandeam ca Oradea ar avea nevoie de asa ceva. Majoritatea oamenilor de acasa se gandesc prea mult la “a supravietui” si prea putin la “a trai”. Citeam un articol in Ziarul Financiar ca romanii cheltuie aproape doua treimi din venit pe necesitati si doar 6% pe entertainment. Pai atunci acel 6% ar trebui sa fie ceva pe care merita dat banii. Daca Oradea ar avea un “showground”, adica un loc cu un stadion mare unde poate s-ar tine curse de cai, o pista unde s-ar organiza curse auto-moto, un spatiu deschis cu o scena unde s-ar organiza concerte si spectacole, cladiri in care s-ar organiza expozitii – fie ele de arta, masini, prajituri sau haine, foodcourt unde ai putea baga ceva la ghiozdan in timp ce te uiti la arta, masini, prajituri sau haine, daca ar exista asa ceva orasul ar avea un puls cultural mult mai intens. S-ar organiza evenimente pentru simplul motiv ca ar exista unde. Acel 6% din venit ar genera pentru populatie nu doar simplu entertainment, ci o experienta de viata….  Anyway, divaghez.

Show-ul propriu-zis a fost de la ora 2pm, dar au fost atatea chestii complementare ca nici nu am avut timp sa le vad pe toate. Masini de toate felurile expuse peste tot, de la clasice pe spatiu verde, la supersportive de curse intr-o hala, la masini de lux intr-o cladire dedicata. Dupa cum vedeti, mi-am expus si eu Lamborghini-ul cu care particip la curse in weekend-uri. Si dupa aia ma trezesc…      :-)

.

.

.

.

Am trecut si pe la standul Ferrari unde aveau pe langa F430-ul pe care il vedeti alaturat, si un exemplar California la care ridicau si lasau acoperisul  la fiecare minut. Un gigel cu un microfon statea confortabil pe scaunul de piele crem al soferului si descria o imagine idilica, o plimbare pe o sosea la malul oceanului cu acoperisul lasat, vantul prin plete (ma rog, cine are), aerul sarat si proaspat in plamani. Oprire la o cafenea, acoperisul ridicat pentru a proteja interiorul de soarele arzator, cafea si o prajitura, apoi iar pe drum, acoperisul lasat, vantul prin plete (daca ti-a crescut parul intre timp), aerul sarat si proaspat in plamanii tai si ai blondei care ti-a servit cafeaua…..  Ma rog, poate nu suna chair asa povestea gigelului, dar stiti cum e cu auzul selectiv al barbatilor. Creierul barbatilor este programat sa se activeze la anumite cuvinte cheie, asa ca majoritatea cred ca auzeau blahblablah Ferrari blahblahblah prajitura blahblahblah blonda blahblahblah. Hmmm, oare de ce nu imi aduc aminte nici eu de mai multe detalii?…

Am vazut si masina timpului din Back to the Future cu care am incercat sa ma duc inapoi in liceu sa imi gasesc pletele, dar capacitorul de flux nu era incarcat asa ca am luat-o in freza (ma rog, cine are)

.

.

.

.

.

.

Era si o pista de incercari unde piloti (cu freza) faceau ture de circuit cu diferite modele sportive. Un stand prezenta “trial bikes”, adica motocicletele alea cu care gigei (cu sau fara freza) trec peste tot felul de obstacole de genul busteni, rampe inclinate sau bolovani uriasi. Erau doi tipi care faceau demonstratie si trebuie sa recunosc ca se descurcau destul de bine. Unul a sarit cu motocicleta pe un stand de peste 3 metri inaltime. Cool.

La ora 2 am intrat intr-o hala uriasa care avea in mijloc un spatiu cam de dimensiunea unui teren de fotbal si pe margine tribune. La un capat era un ecran imens unde se proiecta prim-planul actiunii din scena. Dupa cateva minute au intrat val-vartej doua masini, au facut cateva bucle cu cauciucurile fumegand, dupa care Jeremy Clarkson si James May au coborat sa salute publicul. Ala micu’, Richard Hammond, n-a venit in Australia.

Am incercat sa fac mai multe poze dar nu era lumina destula si masinile se miscau prea repede ca sa iasa o poza ca lumea. Show-ul a fost super, masini de iti curgeau ochii, cateva fete in bikini, una care se “juca cu focul”, adica avea un aruncator de flacari si incerca sa incendieze doua Porsche care evitau jeturile de foc prin manevre rapide. In caz ca va intrebati daca tipa a reusit, da, amandoua masinile au fost in flacari la un moment dat dar se putea observa ca au peste caroserie un material protector. Totusi, doua Porsche arzand in timp ce fac manevre super rapide e o chestie care nu o vezi in fiecare zi.

A fost o scena cu piloti profesionisti in care faceau manevre la viteza mare si la doar centimetri unul de celalalt. Impresionant. Condusul acela profesionist te inspira, te si inchipuiai la supermarket ocupand locul de parcare printr-o manevra ce implica frana de mana si cauciucuri fumegand.

Meciul de fotbal cu masini a fost amuzant, cred ca una din putinele parti ale show-ului care a fost spontana, neregizata. Au jucat Australia contra Anglia si am ramas toti iarasi impresionati de maiestria soferilor profesionisti implicati. Sa conduci cu viteza in marsalier in timp ce impingi o minge uriasa printre doua alte masini nu e o chestie care o poate face oricine. Poate pentru ca nu se preda asa ceva la scoala de conducere? Hmmm, va trebui sa vorbesc cu autoritatile despre asta.

La un moment dat au adus in scena vreo zece masini una-si-una. Ferrari, Lamborghini, Porsche, Bentley, etc – era literalmente o scena de milioane de dolari.

Show-ul a tinut cam o ora si jumatate, dupa care am iesit din hala respectiva si m-am mai invartit pe la diferitele expozitii. Am poposit si la standul cu marfa Top Gear de unde am luat cate ceva pentru copii si frumoasa mea sotie. Dupa cum banuiti, marfa cu logo e de cinci ori mai scumpa decat acelasi lucru fara logo, dar ce sa-i faci, nu poti sa te intorci acasa cu mana goala, nu? E o amintire ce ramane peste ani.

Pe la 5 si ceva am luat un taxi catre aeroport sa prind avionul de 7 inapoi spre Adelaide.

Weekend-ul urmator am avut iar o experienta de care nu am mai avut anterior, ne-am dus cu Alex sa vedem V8 Supercars. E un campionat de curse de masini cu motoare V8 cu puteri de peste 600CP. E cam ca si Formula 1, sint curse in diferite orase australiene si mai nou si in orientul mijlociu (inainte de Adelaide a fost o cursa la Abu Dhabi). Cursele sint spectaculoase, cu multe depasiri si schimbari de situatie. Masinile sint multicolore, pline cu reclamele sponsorilor si fac un zgomot ce ridica instantaneu nivelul de adrenalina in sange. Partea misto e ca pista e constituita din cateva strazi din jurul city-ului, asa ca nu trebuie sa te duci undeva afara din oras. Adelaide, fiind un oras proiectat, e format din city-ul propriu-zis (partea care se cheama efectiv Adelaide) inconjurat de parcuri largi de jur-imprejur, dupa care vin suburbiile. Totul impreuna formeaza zona metropolitana Adelaide si are cam 60km de la nord la sud. Cand V8-urile vin in Adelaide, se inchid strazile care trec prin parcurile de la est de city, se imprejmuieste toata zona cu gard si se organizeaza in spatiul rezultat un adevarat carnaval. Zone de joaca pentru copii, chestii din alea ca in parcurile de distractii unde te invarte si te suceste de nu mai stii de tine, expozitii de tot felul, chioscuri cu mancare si bautura si evident multe, multe magazine cu marfa licentiata V8. Exista tribune si standuri de tot felul, de la cele la care trebuie sa platesti extra sa stai pe un loc, pana la cele care sint gratis in pretul biletului de intrare cel mai ieftin. De Joi pana Duminica sint tot felul de curse de masini, clasice, formula Ford, GT, etc, si evident V8.

Ne-am dus cu Alex Sambata, 19 Martie, pe la ora 11. Am prins o zi perfecta, cer curat, soare, si doar 24 de grade. Am inceput prin a explora partea dedicata copiilor unde Alex sa zbenguit de numa.

.

.

Si-a slefuit si el talentele de sofat…

.

.

.

.

.

… a incercat sa-si tina echilibrul in cilindrul rotativ…

.

.

.

.

.

.

.

.

… s-a relaxat in “ceasca”.

.

.

.

.

.

.

Pe la ora 1 am bagat la ghiozdan cate un hotdog si apoi ne-am gasit un loc intr-o tribuna asezata strategic langa o curba. La ora 2 a inceput cursa de V8 supercars si am avut ocazia sa le admiram cum accelereaza la iesirea din curba. Masinile ating viteze de pana la 300km/h, nu sint foarte departe de cele de Formula 1. Contactul dintre masini este tolerat (nu incurajat, dar tolerat) asa ca se intampla lucruri interesante de obicei la intrarea in curbe. Am stat timp de vreo 7 ture in tribuna dupa care ne-am dus de-a lungul circuitului sa vedem daca gasim un alt loc bun de unde putem vedea masinile. Curba cu numarul 8 este una larga unde de obicei pilotii nu franeaza deloc si se apropie periculos de gardul de beton ce delimiteaza pista. Evident, unul din piloti a derapat si s-a “pupat” destul de violent cu gardul, chiar in fata noastra. Am vazut cum zboara o roata prin aer si cum masina patineaza pe pista pana asfaltul si betonul au oprit-o. Evident, safety car-ul a intrat si a facut “trenuletul” cu masinile ramase in cursa ca sa se poata scoate de pe pista cea avariata. Cand au dat drumul iar la cursa, masinile erau aproape una de alta iar noi eram intr-un loc unde franau pentru o curba si ni se parea ca intra una intr-alta, asa de mult se apropiau una de alta. Am filmat un scurt clip (daca inca nu s-a incarcat, mai asteptati).

Dupa cum era de asteptat, Alex nu a avut rabdare sa stam si doar sa ne uitam la cursa, asa ca ne-am mai invartit pe la tarabele cu marfa. Aproape fiecare echipa participanta are cate un magazin in care gasesti tot felul de chestii cu sigla lor. Ne-am luat cate o inghetata si ne-am holbat aproape la toate tarabele. Apoi ne-am urcat intr-o cabina din….  na, habar n-am cum se cheama – roata aia uriasa care se invarte incet ca sa poti admira privelistea cand esti sus. Am urmarit cateva ture ale cursei de acolo. Frumoasa privelistea.

.

.

.

.

.

Printre expozitiile disponibile era si una a armatei, aveau cateva transportoare blindate care au avut mare succes la copii. Alex si-a asteptat rabdator randul…

.

.

.

.

.

.

.

…dupa care a avut ocazia sa doboare toate avioanele inamice.

.

.

.

.

.

.

.

.

Dar sa nu credeti ca Alex si-a facut exercitiile de armata fara echipamentul corespunzator. Nu. A avut tot ce-i trebuie, inclusiv atitudinea de superioritate a unui ofiter…

.

.

.

.

.

.

.

.

Lucruri interesante s-au intamplat si cu Nola luna trecuta. Un gigel a scris o carte. Destul de buna, dar cum lumea nu prea il cunoaste, i-a fost cam greu sa o promoveze. Ce s-a gandit el atunci? Ca ar trebui sa fie vazut cu cineva de renume, care trezeste sentimente placute in inima oamenilor, si poate prin asociere oamenii il vor privi si pe el cu simpatie si ii vor cumpara cartea. Si pe cine putea el sa gaseasca mai dragut si mai convingator decat Nola? S-a rugat de noi, si pana la urma am acceptat ca Nola sa faca o poza cu el, ca sa-si poata promova cartea. Aici e Nola cu Jeffrey Archer. Poate ati auzit de el…

.

.

.

.

Cu drag,

David

De fapt, si Ianuarie. Mda, cred ca incepem sa ne obisnuim cu circumstantele asa ca viata pare sa alunece iar spre rutina. La inceput lucrurile pareau iesite din comun, demne de mentionat pe blog. Acum aceleasi lucruri au devenit “comun” si pare copilaresc sa le mai scriu aici. Dar tot trebuie sa scriu ceva, asa ca mi-am luat inima in dinti sa vad daca pot gasi ceva interesant ce s-a intamplat cu noi in ultima luna si jumatate.

Ia sa vedem. Dupa ce am venit acasa din vacanta noi, cei mari, am inceput lucrul in ziua urmatoare. Programul de vacanta de la scoala nu a inceput decat in saptamana urmatoare, asa ca a trebuit sa gasim o solutie pentru copii pentru aceste cateva zile. Dan ne-a spus ca este o doamna din Ardeal care are grija de copilasi romani. Am sunat-o si am aranjat ca Alex si Nola sa stea acolo pana noi sintem la lucru. Doamna Lenuta le-a dat si de mancare, a iesit cu ei in parc si s-au uitat un pic si la TVR International. Le-a placut la copii, au si avut nevoie de o perioada mai linistita in care sa isi incarce bateriile dupa vacanta de pe Gold Coast care i-a cam stors. Urmatoarele doua saptamani copiii au fost la programul de vacanta de la scoala iar noi la lucru – nimic deosebit.

In 20 Ianuarie a fost un festival aici pe strada (nu mai stiu pe ce tema) si au inchis circulatia sa se poata misca lumea in voie. Asta e un lucru bun in zona in care stam, strada alaturata e plina de magazine, cafenele, restaurante, si des se organizeaza tot felul de festivaluri cu concerte, mancare, degustari de vinuri. Pentru copii au avut doi “roboti” care se plimbau si interactionau cu cei mici. In poza alaturata il vedeti pe Alex care incearca sa-i arate ceva roboatei (nu stiu care e femininul de la robot :-)

.

.

.

.

.

.

.

In 26 Ianuarie a fost ziua nationala a Australiei. Ca o paranteza a blogului vreau sa amintesc ca in acea zi liderul opozitiei federale a declarat “Azi nu facem politica. Azi ne bucuram toti ca sintem australieni.” Cand am auzit, m-am intrebat daca ar fi in stare unul din politicienii din Romania sa se abtina cu vreo ocazie de la cate o declaratie de doi bani la adresa celuilalt…. Ce credeti? Anyway, divaghez.

Noi ne-am dus la un show Disney, in care am vazut recreate pe scena Alba-ca-Zapada, Cenusareasa si Frumoasa si Bestia. A fost frumos si cred ca le-a placut la copii, mai ales la Nola. Mare succes a avut si vata de zahar de dupa spectacol…

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

Dupa show ne-am plimbat putin prin Gradina Botanica si am facut cateva poze cu ajutorul carora am creat o ilustrata de ziua lui Agi si Vasi. Le dorim si pe aceasta cale un La Multi Ani mare cat casa, multa sanatate si fericire si sa dea Domnul sa fie tot asa plini de viata inca multi, multi ani.

Luni, 31 Ianuarie, a inceput noul an scolar. Alex e in clasa a 4-a iar Nola in “reception” care ar fi echivalentul grupei mari pregatitoare. Copiii au inceput scoala mult mai plini de incredere decat in Octombrie anul trecut, acum amandoi stapanesc limba fara probleme si deja cunosc scoala, profesorii, cladirile.

A venit si 5 Februarie, ziua in care acum xx ani a venit pe lume un copil foarte dragut, foarte destept si foarte cuminte. Parintii lui l-au numit David. A fost cel mai bun la scoala, a crescut mare ca Fat-Frumos, s-a casatorit cu Zana-Zanelor si au plecat in lumea larga. Si-a facut rostul in tari indepartate si a adus pe lume un mic Fat-Frumos si o mica Ileana Cosanzeana. I s-a facut dor de casa, de meleagurile lui si s-a intors acasa. A facut ce a putut sa-i fie bine acasa, dar soarta l-a trimis iar in tari indepartate. Acum incearca sa isi duca povestea spre un final fericit, dar si-a dat seama ca de fapt fiecare zi e inceputul unei noi povesti.

Partea aceasta a blogului este ceea ce se numeste “augmented reality” , adica “realitate imbogatita”. Care e realitatea si care sint imbogatirile? Las la dispozitia voastra sa hotarati…    :-)

.

.

.

.

.

.

.

.

.

Au urmat iar saptamani de rutina, lucru-acasa-lucru-acasa. In weekendu-ul trecut a fost un nou festival aici pe strada, pe tema “food and wine”. Au fost si concerte, mult tineret. Ne-am dus si noi sa vedem care-i treaba, nu ne-au incantat felurile de mancare de pe la tarabe asa ca ne-am dus la unul din restaurante. Copiii au mancat cate un fish-and-chips, Lore o portie de butter chicken si eu niste pasta cu avocado si sos de usturoi. Yummie.

Azi a fost la scoala “aquaintance day”, adica ziua in care parintii fac cunostinta cu scoala. Clasele au fost deschise si copiii au fost cei care au aratat parintilor lucrurile care le fac ei in fiecare zi. Am inceput cu Nola, care a avut un mic “pasaport” pe care erau notate lucrurile ce trebuia sa ni le arate. Dupa fiecare prezentare punea cate o stampila pe foaia corespunzatoare a pasaportului ca sa se stie ca acel lucru a fost prezentat. Am vazut toate cartile si caietele pe care si le tine in sertarul ei din clasa, ne-a aratat cum stie ea sa manevreze ecranul interactiv al videoproiectorului, am vazut clasa unde invata limba greaca, am trecut pe la biblioteca, si am vazut unde si-a postat hartia cu telurile ei pe semestrul acesta. Apoi am trecut la clasa lui Alex, unde si el avea o lista cu lucruri de bifat. Ne-a aratat o prezentare Powerpoint pe ecranul interactiv, ne-a citit motto-urile clasei, ne-a aratat sala in care invata limba italiana (ca fapt divers, doamna profesoara de italiana avea un nume grec si spunea ca ii curge putin sange maghiar prin vene – mica e lumea asta), si ne-a dus si el la biblioteca sa ne arate de unde isi ia carti de citit. Amandoi au fost mandri sa isi prezinte clasa si scoala, iar noua ne-a placut mult sa vedem unde isi petrec copilasii mare parte din zi.

Cam atat pe azi, sper sa nu treaca iar o luna si jumatate pana la urmatorul post. Daca totusi se intampla asa, mai recititi post-urile vechi ca stiti voi cum e, repetitia este mama invatarii  :-)

Cu drag,

David

Avertisment: vad ca am reusit sa scriu cel mai lung post de pana acum, asa ca inainte sa va apucati de citit faceti-va o ceasca de cafea si un sandwich, luati o perna comoda pentru scaun si opriti telefonul mobil.

Ei, uite ca a trecut o luna de cand am mai scris ceva. Si ce luna! Craciunul, Anul Nou, Sfantul Vasile. Zapada, ski, sanie, miros de brad in casa…… asta daca esti in Romania. In Australia ai parte de 35C, soare arzator, brad de plastic cu fibra optica. In Romania abia astepti sa fii inauntru la caldura, te tragi langa calorifer. In Australia abia astepti sa fii inauntru, te postezi in calea jetului de aer conditionat. In Romania iesi imbracat pana in dinti sa te dai pe gheata. In Australia iesi in slip sa sari in bazin. Mda, putem spune ca senzatia de Craciun e aproape la fel….   :-)

Vacanta a inceput cu un pranz de Craciun in data de 25 la Dan si Nunus. Nunusa a fost o bucatareasa desavarsita, ne-a incantat cu feluri multe si deosebite. Ne-am bucurat sa il intalnim si pe Vladi, baiatul lor care acum lucreaza in domeniul IT in Perth. Copiii au fost super incantati ca a venit Mosul si la nasi pentru ei, au primit multe jucarii si pe langa toate astea Nola a primit si doua rochite. Evident, a trebuit sa le incerce imediat, iar in poza alaturata o vedeti cu una din rochiile noi si cu niste trandafiri proaspeti taiati de Dan din gradina.

Ziua urmatoare, in 26 Decembrie, la 7 dimineata am plecat spre aeroport. Au un loc de parcare pe termen lung unde pentru cele opt zile cat urma sa fim plecati taxa era cam cat doua drumuri cu taxiul, asa ca am hotarat sa mergem cu masina noastra. Am lasat-o pe Lore cu copiii si bagajele in terminal si m-am dus cu masina spre parcarea pe termen lung, dar cand am ajuns acolo am gasit un semn pus pe bariera ca parcarea e plina! Bau. Ce sa fac, sa ma duc cu masina inapoi acasa si apoi sa iau un taxi? Mai am vreme de asa ceva? Ca norocul l-am intrebat pe un gigel de la dugheana cu parcarea pe termen scurt si zicea ca au deschis publicului parcarea dedicata personalului (piloti, stewardese, personal auxiliar). Am parcat acolo si m-am indreptat spre terminal gandindu-ma daca in Romania ar fi facut administratia gestul asta. E mai usor sa ridici din umeri si sa zici, “ghinion, e plina parcarea”, nu? Sper sa inceapa sa se schimbe mentalitatea, iar cei din administratie (fie ea nationala, locala sau la nivel de companie) sa isi dea seama ca rolul lor e sa faca tot posibilul ca cetateanul/clientul sa fie multumit. Anyway, divaghez.

Ne-am imbarcat pe un zbor Virgin Blue de 2 ore si jumatate pana la Brisbane. Brisbane e capitala statului Queensland care ocupa partea de nord-est a Australiei. E frumos acolo pentru ca fiind mai aproape de ecuator au parte de paduri tropicale spectaculoase, au si munti acoperiti de vegetatie luxurianta, si plaje superbe spalate de apa verde-albastrui a oceanului Pacific. Problema era doar ca dupa ani de seceta la nivel national, acum ploaia nu se mai opreste ceea ce a generat inundatii cum nu au mai vazut gigeii astia. Nu te poti juca la nesfarsit cu Mama Natura fara ca ea sa iti mai arda cate una peste sfecla… Deci, am coborat din avion pe ploaie, ne-am recuperat bagajele si m-am dus sa iau in primire masina inchiriata. Am cerut una “full size” ca sa ne incapa toate bagajele fara probleme, si am avut placuta surpriza sa constat ca mi-au dat un Holden Commodore SV6. Hmmm, motor V6 pe benzina de 3,6 litri cu injectie directa, 280 cai putere, cuplu motor de 350 Nm, cutie automata cu 6 viteze cu optiune de a schimba manual, ecran multimedia tactil, climatizare pe doua zone, senzori de parcare, boxe performante cu subwoofer, jenti de aliaj de 18 inchi, volan in piele…  Hopa, vad ca ma cam ia valul. Cred ca e de ajuns sa spun ca mi-a placut masina. Mare (la 4,9m lungime) dar totusi usor si placut de condus.

Dupa ce am luat masina in primire, am pornit catre Noosa. Asta e o statiune la 140km nord de Brisbane. Evident, la iesirea din aeroport am luat-o pe drumul gresit (catre sud) si dupa vreo 15 minute de mers in care nu am gasit posibilitate de intoarcere mi-am adus aminte ca eu de fapt sint din Romania, si am facut o “romaneasca”, adica am asteptat pana s-a facut o gaura in trafic si am intors frumos peste linia continua ca sa mergem inapoi. Eh, romanul de descurca…   :-)  Cand am fost siguri ca sintem pe drumul cel bun, chiar inainte de a intra pe autostrada ne-am oprit la o benzinarie care avea si un mic food-court langa ea. Am bagat fiecare cate ceva la ghiozdan si ne-am facut plinul cu donut-uri de la Krispy Kreme. Nu radeti, ca si voi ati fi facut la fel…. cine poate rezista la donut-uri proaspete acoperite cu glazura de toate felurile? Ne-am luat si ceva de baut pentru drum si am pornit. A plouat marunt tot drumul, si n-a trecut mult timp pana sa se opreasca traficul pe autostrada. Am auzit la radio ca a fost un accident undeva mai sus asa ca am deschis putin geamul, cat sa intre aerul proaspat de vegetatie uda, si m-am facut comod in scaun pentru jocul ala taca-taca, mergi 5 metri si iar opresti. Am reusit sa parcurgem vreo 5km intr-o ora (aia da autostrada :-) pana sa inceapa traficul sa curga ceva mai ca lumea. Am ajuns in sfarsit pe la 5 dupa-masa si ne-am gasit cheia casutei in seiful de pe peretele exterior al receptiei. La ora respectiva (5 dupa-masa, Duminica, a doua zi de Craciun) nu era nimeni la receptie asa ca mi-au trimis un email cu combinatia seifului si ne-au lasat acolo tot ce aveam nevoie pentru a ne instala in casuta inchiriata. Am tras masina in garaj si ne-am dus bagajele inauntru. Ne-am bucurat sa vedem ca, casuta  noastra era chiar langa unul din bazinele din complex. Nu stiu cum sa numesc altfel, aici se numeste “resort” care tradus in romana ar fi “statiune”, dar evident nu se refera la intreaga localitate/statiune ci la complexul de casute/bazine/alte facilitati care sint imprejmuite cu gard. De pe strada intri printr-o poarta unde e si receptia iar inauntru sint alei care duc la diferitele locuri de cazare (pot fi casute individuale sau una sau mai multe cladiri mai mari, ca si hotelurile). Pe langa locuri de cazare, “resort”-ul contine si alte facilitati cum ar fi bazine de inot, jacuzzi, terenuri de tenis, etc. Casuta in care am stat noi avea o terasa mica in fata (cu o masa si patru scaune), la parter o bucatarie, living si sufragerie, la etaj doua dormitoare cu cate un pat dublu, o baie mai mare cu vana si o baie mai mica cu cabina de dus (gen “ensuite”) care servea dormitorul mai mare. In spate o terasa ceva mai mare decat cea din fata, si aici o masa si patru scaune. Intre casute vegetatie luxurianta, ca atata avantaj are si ploaia continua :-)  . Ce se vede in poza alaturata sint copiii in bazinul incalzit, in fundal in partea dreapta e garajul iar in partea stanga se vede usa de intrare si geamul de la bucatarie cu lumina aprinsa. Aerul era cald si saturat cu umiditate, asa ca rapid am dat drumul la aerul conditionat. Am dus un pic de munca de lamurire cu copiii sa le explic ca dormitorul mai mare cu baia separata e al lui mami si daddy. Eh, macar acum ca peste cativa ani nu mai am sanse sa stau in dormitorul mai misto… Apoi am inspectat mai indeaproape dotarea casutei si am fost placut surprins sa descopar televizorul LCD cu diagonala mare, DVD player-ul si combina muzicala cu adaptor pentru iPod. Am atasat iPod-ul lui Alex, am dat drumul la muzica si ne-am relaxat dupa drumul lung.

In urmatoarele doua zile nu am facut nimic deosebit, ne-am balacit in bazin si ne-am labartat pe canapele. Intr-o dupa-masa am fost la film, am vazut Gulliver’s Travels cu copiii. Seara am iesit sa ne plimbam pe strada cu multe cafenele si restaurante (dar nu prea mult ca ploaia se oprea doar pentru cateva minute), si copiii au tot cerut “fish and chips”, adica peste pane cu cartofi prajiti.

Miercuri, in 29 Decembrie, am mers pana la (sa nu radeti ca e o denumire foarte serioasa :-) Mooloolaba sa vizitam Underwater World. E un complex bazat pe chestii marine dar nu numai, adica multe acvarii imense cu pesti exotici, tunel de sticla pe sub apa ca sa vezi rechinii cum inoata deasupra ta, show cu foci, bazin cu crocodili, show cu vidre, etc. Am mai fost aici in 2006 si ne-a placut, de aceea am vrut sa mai vizitam inca o data. Drumul pana acolo a fost cam 40 de minute pe autostrada, am gasit loc de parcare si am intrat. Copiii au avut sansa sa tina in mana cateva creaturi marine mai mici, gen stea de mare, intr-un bazin unde un ingrijitor le ridica din apa si le dadea in mana. E o experienta pe care un copil nu o uita. Am atasat o poza cu Nola care asteapta sa i se dea in mana o stea de mare si Alex care tine deja o…. chestie, nu stiu ce e.

.

.

.

.

.

Am admirat multitudinea de pesti de toate felurile si pe la pranz ne-am dus la show-ul cu foci. Foca este un animal relativ inteligent si usor dresabil, asa ca show-ul a fost haios. In poza alaturata sint copiii in fata bazinului inainte de a incepe spectacolul.

.

.

.

.

.

.

Dupa ce am iesit de la foci ne-am dus sa vedem rechinii. Daca platesti ai posibilitatea sa imbraci un costum de scafandru si sa intri sa te “plimbi” prin bazinul cu rechini. In timp ce ne plimbam prin tunelul de sticla am vazut niste gigei care erau in bazin si isi faceau poze cu rechinii inotand pe langa ei. Pe cat erau ei de viteji, nu faceau miscari bruste…

.

.

.

.

.

De aici ne-am dus sa vedem si crocodilii si am prins o poza misto cu Alex langa un crocodil care se relaxeaza sub apa.

Am fost si la show-ul cu vidre, acesta a fost mai mult unul informativ pentru ca se pare ca vidrele sunt foarte inteligente, ceea ce le face greu de dresat. Ingrijitorii le numeau “escape artists” adica genul de artist care e in stare sa scape din orice stransoare, cusca. Au povestit cum vidrele dorm noaptea intr-o cusca dar evident le place mai mult in zona imprejmuita in aer liber, si de nenumarate ori ingrijitorii le-au gasit dimineata afara cu burta la soare. Au trebuit sa instaleze camere de supraveghere ca sa vada cum scapa din cusca si au vazut cum practic lucreaza in echipa, una tine usa deschisa pana ies celelalte iar apoi una de afara tine usa deschisa pentru ultima. Cand s-a instalat o usa care nu o mai puteau deschide, vidrele au inceput sa duca pe ascuns pietre seara in drum spre cusca, pe care le lasau in usa ca sa nu se poata inchide de tot. Aia da!

.

.

.

Aici avem o poza cu Alex langa pestele fierastrau. Daca va intrebati de ce e mai mult Alex in poze si nu Nola, explicatia e simpla: Nola nu prea sta sa fie pozata. Face mutre si o fata suparata care nu e de pozat…

.

.

.

.

.

.

Uite ca am prins totusi o poza cu Nola mai boema in fata unui acvariu. Lumina se cam reflecta si nu se vad pestii ca lumea.

.

.

.

.

.

.

.

A fost si o chestie amuzanta, un acvariun care avea un mic tunel dedesupt si o cupola mica de sticla unde puteai sa-ti bagi capul si sa devii parte din acvariu. Sint haioase pozele.

Alex in acvariu…

.

.

.

.

.

.

si Nola in acvariu.

.

.

.

.

.

.

.

.

Joi, 30 Decembrie, am avut parte de un pic de soare asa ca am iesit la plimbare pe Hastings Street, strada care in Noosa ar fi echivalentul promenadei. Cafenele, magazine, restaurante, hoteluri. Strada se termina cu un palc de vegetatie, ca o padure mica, unde te poti plimba si savura aerul sarat ce vine dinspre ocean. In poza alaturata copiii se opresc un moment din fuga pentru a putea fi imortalizati pe pelicula. Am mancat ceva la un food-court, a urmat inevitabila inghetata si apoi ne-am plimbat un pic pe malul marii. Placut.

.

.

.

.

Vineri, 31 Decembrie, ne-am dus la Australia Zoo – home of the Crocodile Hunter. Este iarasi un loc pe care l-am vizitat in 2006 si ne-am placut asa ca am vrut sa-l mai vedem. Alex avea 5 ani, Nola 1, asa ca trebuia sa mai vizitam ca sa ramana in memoria copiilor. La intrare au familia Irwin in bronz, au captivat foarte reusit entuziasmul lui Steve. La un moment dat l-am vazut pe Bob, baietelul lui Steve Irwin.

.

.

.

.

.

E un loc foarte placut, unde multe animale ce nu prezinta pericol sint libere. Aici ii vedeti pe copii langa o soparla.

.

.

.

.

.

.

.

Nici crocodilii nu sint considerati periculosi, desi….. glumesc, asta e o statuie la scara a unui exemplar urias descoperit undeva pe malul Australiei. Numai uitandu-te la statuie te cam trec fiorii.

.

.

.

.

.

.

Dar cum noi avem copii curajosi, ei nu se dau indarat de la un terchea-berchea crocodil.

.

.

.

.

.

.

.

.

Alex chiar a prins unul cu mainile goale.

.

.

.

.

.

.

.

.

Dupa actele de vitejie cu crocodili, am trecut la mangaiat canguri cu soarele in ochi…

.

.

.

.

.

.

.

.

… iar apoi la dat mancare la elefanti…

.

.

.

.

.

.

.

.

… cate un pic…

.

.

.

.

.

.

.

.

… de la fiecare.

.

.

.

.

.

.

.

.

Apoi ne-am dus sa vedem tigrii, la care nu le-am facut poza ca erau mai in departare. In schimb am facut o poza cu statuia cu tema asiatica.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

Nola a apucat sa calareasca pe un ponei. Din pacate Alex a fost considerat prea mare asa ca a stat cu noi sa o admiram pe Nola cum sta ca o amazoana calare. Aici o vedeti cu casca (stiu ca nu e nimic interesant, dar e asa dulce cu casca aia mare pe cap)…

.

.

.

.

.

.

… iar aici o vedeti calare.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

Initial ne-am gandit sa mergem la un restaurant de Revelion, dar apoi ne-am gandit ca probabil copiilor li se va parea plictisitor sa stea ore in sir la masa si vor fi si obositi, asa ca am stat acasa. Am luat niste peste (rechin, daca bine imi aduc aminte), o bautura spumanta de struguri care sa o poata bea copiii si o sticla mica de sampanie frantuzeasca pentru cei mari. Lore a facut pestele la cuptor, am mancat toti patru si apoi ne-am pus confortabil pe canapele la televizor. Nola nu a rezistat prea mult si pe la 10.30 a zis ca vrea sa se culce. Alex a fost incantat de posibilitatea de a sta treaz cat vrea, si desi era rupt de obosit s-a incapatanat sa stea pana pe la 1.30 cand in sfarsit sa culcat. Prima zi a anului nou am petrecut-o aproape de casa, prin bazin si pe terasa. Seara ne-am adunat bagajele pentru ca a doua zi urma sa plecam.

In 2 ianuarie dimineata ne-am finalizat bagajele si la 10 am predat casuta si am pornit la drum inapoi spre Brisbane. Cum avionul pleca doar la 7 seara, ne-am oprit pe drum la the Ginger Factory. E practic o fabrica de ghimbir care prelucreaza productia din zona, dar gigeii au avut ideea sa ataseze un fel de parc de distractii. Am facut o poza cu Gingerbread Man (poate va mai aduceti aminte, are Alex o poza langa statueta asta cand era de varsta lui Nola acum), si ne-am dat cu barca pe circuitul care il urmareste pe Gingerbread Man prin lume. Dragut.

.

.

.

.

.

.

.

Ne-am dat si cu trenuletul care face o tura prin parc.

.

.

.

.

.

.

.

.

Vegetatie frumoasa, ca si pe la tropice.

.

.

.

.

.

.

.

.

Trenuletul trece prin padure, poti sa scoti mana sa atingi plantele din jur.

.

.

.

.

.

.

.

.

Dupa pranz am luat-o iar la drum catre aeroport. Ne-am oprit din nou la statia de benzina cu food-court atasat la care am stat si la sosire, am mancat ceva si am mai pierdut un pic vremea. La aeroport am predat masina dupa care am predat si bagajele mari de cala. A urmat asteptarea aia lunga pana sa te poti imbarca, ne-am luat fiecare cate o revista de citit si am facut pe intelectualii. Avionul a ajuns in Adelaide pe la 10.30 seara, am recuperat masina noastra din parcarea pe termen lung si am venit acasa. Ca norocul Luni, 3 ianuarie, a fost zi libera asa ca am apucat sa ne mai odihnim un pic.

Cam asta a fost vacanta noastra. Fiind primul post al anului profit de ocazie sa urez intregii lumi, dar mai ales cititorilor acestui blog, un An Nou Fericit, cu sanatate, fericire si un pic de noroc. La Multi Ani!

Cu drag,

David

Am facut poze in diferite ocazii care nu au ajuns sa fie postate in celelalte articole, asa ca le pun aici. Nu au legatura una cu alta, atat doar ca sintem noi in ele.

Poza asta e de pe la inceput, inainte de a incepe copiii scoala. Cand am sosit noi in Australia (23 septembrie 2010) au urmat doua saptamani de vacanta scolara in care eu am stat acasa cu copiii sa ne obisnuim cu fusul orar, cu clima si cu atmosfera de aici. Poza am facut-o mai mult ca sa incerc telefonul – toate pozele de mai jos sint facute cu telefonul mobil (Samsung Galaxy S, camera de 5 megapixeli, culori destul de bune). Alex e pe balconul dinspre strada. Apartamentul ocupa etajele 1 si 2 ale cladirii, la parter sint birouri si la subsol garaj subteran.

.

.

O alta poza cu Alex pe balcon. E fotogenic dragul de el. In partea din dreapta jos se vede cutia de Lego – Prince of Persia care a primit-o de ziua lui. Pozele cu cadourile le-am postat deja in articolele anterioare.

.

.

.

.

.

.

Aici sintem in Glenelg, o suburbie a Adelaide care e cam ca si Mamaia pentru Constanta. Loc eminamente turistic, cafenele, restaurante, magazine, terenuri de volei pe plaja, etc. Este si un fel de parc de distractii (e cam mic, de aceea am retineri sa-l numesc parc de distractii). Are cateva tobogane cu apa, jocuri electronice, un bazin cu barcute cu motor, un teren de minigolf si o roata din aia mare cu cabine in care urci si vezi departe de jur-imprejur. In poza de alaturi Nola se tine de palarie ca era o zi mai vantoasa. Ca norocul inghetata nu a fost suflata de vant, probabil pentru ca a petrecut doar putin timp in cornet…

.

.

O poza mai generica cu Glenelg – am prins chiar locul unde se termina linia de tramvai. Tramvaiele sint facute cu cabina de comanda la ambele capete, asa ca la sfarsit de linie gigelu pur si simplu se duce in celalalt capat si porneste tramvaiul inapoi spre oras.

.

.

.

.

.

.

Aici sintem tot in Glenelg, la marina (un mic “port” unde se parcheaza iahturile). In fundal se vede un pic dintr-o ecluza, care permite accesul iahturilor in sus pe rau. Spre stanga este iesirea la ocean.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

Daca tot am fost in Glenelg atunci ne-am oprit la un restaurant si am bagat ceva la ghiozdan. Pescarusii vin de obicei foarte aproape in speranta ca poate pica ceva…

.

.

.

.

.

.

.

Aici sintem deja la restaurantul la care am servit cina de ziua lui Lore. Fetele se aranjeaza pentru poza…

.

.

.

.

.

.

.

.

… si se giugiulesc

.

.

.

.

.

.

.

.

.

Nola e innebunita dupa “parul lung” si desi al ei este deja destul de lung totdeauna cauta solutii sa-l faca si mai lung. Aici reuseste cu una din esarfele lui mama.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

Dar sa nu credeti ca Nola sta toata ziua in fata oglinzii (inca nu :-)  . O ajuta pe mama la gatit, aici chiar pregateste carnea pentru snitel.

.

.

.

.

.

.

.

.

Sambata (4 decembrie 2010) au fost 36C asa ca dupa-masa ne-am dus pe mal sa ne mai racorim un pic. Fetele au luat rochii pe ele si au atras toti ochii pe plaja.

.

.

.

.

.

.

.

Alex n-a rezistat mai mult de cateva minute fara sa-si ude pantalonii. Nu-i bai, se usca.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

O poza mai artistica cu fetele. Hei-hei, imediat o vedem pe Nola imprumutand rochiile lui mama…

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

Daca tot veni vorba de poze artistice, uite una cu Alex contempland apusul de soare. Oare la ce se gandeste?

.

.

.

.

.

.

.

.

Fetele au gasit o scoica mai deosebita. Ce bine e cand aceste lucruri marunte ne pot face fericiti!

.

.

.

.

.

.

.

.

.

Una cu copilasii avand infinitatea oceanului in fundal.

.

.

.

.

.

.

.

.

.
Si uite ca ne-am intalnit cu Santa (sau mai pe romaneste, Mosul). Ne-a ascultat si ne-a promis ca trece pe la noi de Craciun.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

Sintem un pic emotionati, probabil ne gandim deja la ce ne aduce Santa….

.

.

.

.

.

.

.

.

Cu drag,

David

Da, acea zi din an care atunci cand esti copil e foarte asteptata, cand esti la limita dintre copil si adult te lasa rece, iar cand esti adult iti e cam frica de ea, acea zi din an a sosit si pentru Lore. Dupa cum bine se stie, doamnele isi tin evidenta varstei folosind degetele, asa ca dupa ce termina cu cele zece de la mana si cele zece de la picior, nu mai au cu ce sa numere. Am intrebat-o pe Lore cand a terminat cu ultimul deget de la picior, si a zis ca acum nu demult, asa ca am concluzionat ca are 21 de ani. Asa si arata, asa ca trebuie sa fie adevarat.

Ziua ei a fost sambata. Dimineata la micul dejun i-am dat fiecare cate un card cu felicitari. Ne-am gandit fiecare cum o vedem pe aceasta persoana deosebita in viata noastra si am luat card-ul corespunzator. Eu o vad ca pe o femeie in floarea varstei, o mama si o sotie desavarsita, care tocmai a terminat de numarat si degetele de la picioare, asa ca i-am luat card-ul cu “Felicitari pentru cei 21 de ani impliniti”. Alex se gandeste la ea ca la o prietena mai mare, care are grija de el si se si joaca cu el, asa ca i-a luat card-ul cu “Felicitari pentru cei 18 ani impliniti”. Nola o vede ca pe o persoana fara de care nu poate trai, pe care o imbratiseaza si o alinta ca pe o papusa, asa ca i-a luat card-ul cu “Felicitari pentru 1 an implinit”. Astea au fost felicitarile noastre, pentru 21 si 18 si 1 an implinit. Si a iesit bine.

Dupa pupicii de dimineata, am mai stat un pic prin casa si apoi am iesit sa stam undeva la o cafea si o prajitura. Aveam masa rezervata pentru cina la ora 6, dar n-am avut rabdare sa stam in casa pana atunci. Ne-am incercat norocul la Windy Point, un restaurant pe dealurile din apropierea orasului, dar sambata nu deschid decat pentru cina, asa ca am venit inapoi in oras si ne-am oprit pe drum la un shopping center. Ne-am pus la o masa la o cafenea si noi, adultii, ne-am luat cate o cafea cu o prajitura, Alex un suc cu o prajitura, iar Nola o prajitura si un “babycino”, adica o ceasca mica cu spuma aia de la capucino. Langa cafenea era o librarie, si evident copiii nu s-au putut abtine si pana noi am stat cu cafeaua ei s-au dus sa exploreze lumea cartilor. Imi pica bine sa vad cu cata placere intra intr-o librarie amandoi copilasii. Au stat acolo cam un sfert de ora dupa care au iesit sa ne cheme sa vedem ce au gasit. Pai, iubitul cartilor e o sabie cu doua taisuri, ca nu am putut iesi din librarie fara sa dam vreo 60 de dolari pe carti. Eh, asta sa ne fie cea mai mare problema. Apoi am intrat la Target si Lore si-a luat niste papuci de casa, i-am pus tot in contul cadourilor de ziua ei.

Cand am terminat cu cafeaua si cumparaturile ne-am indreptat spre Glenelg. Asta e o suburbie la malul marii care e un pic mai turistica, adica plina cu hoteluri, restaurante, cafenele, magazine. Aici iesim cand vrem sa ne simtim “ca la mare”, ca mai sint si alte suburbii la mal, dar acolo sint doar case si nu ne lasa impresia aceea de Mamaia. In Glenelg s-au construit niste cladiri cu apartamente care au intre ele un mic “marina”, adica un loc unde sa-si parcheze iahturile cei care au asa ceva. Arata foarte misto, te uiti la ambarcatiunile alea una si una, si te si inchipui cum stai cu picioarele sus pe masa, cu o bere rece in mana, leganat de valuri undeva in larg. Ne-am plimbat pe mal un pic, copiii s-au oprit la un loc de joaca si ne-am relaxat. La ora 6 ne-am dus la restaurantul Top of the World care e la etajul 12 al unui hotel din Glenelg. Cladirea e rotunda si restaurantul are receptia si barul in mijloc fixe iar mesele sint pe o fasie care se invarte continuu (evident, la o viteza foarte mica). Cam intr-o ora apuci sa faci o tura de 360 de grade. E foarte cool, cand iti aduce bauturile si aperitivul vezi pe geam orasul si dealurile din departare, cand iti servesti felul principal vezi marea si plaja iar la desert poti sa admiri iahturile. Avem o poza facuta de fata care ne-a servit si una facuta de noi pe geam afara. E destul de fain, nu-i asa?

Ne-am luat locul la masa si am aruncat o privire pe meniuri in timp ce admiram privelistea. Am inceput cu cate un Martini alb pentru noi doi si cate un suc de portocale pentru copii (in prima poza o vedeti pe Nola ciocnind cu Lore). Ne-am hotarat la garlic bread pentru aperitiv, iar la felul principal Lore a comandat garlic prawns, eu am luat un beef fillet, Alex un aussie fish and chips iar Nola o portie de linguini Bolognaise. Inca ne savuram bauturile, asteptand aperitivul, cand a aparut ca din senin chelnerul cu un buchet de flori destul de mare si l-a pus pe un stativ langa masa noastra. Douazeci de trandafiri rosii, trei iris si trei crini care dadeau un miros placut intregului buchet. Da, am comandat buchetul si le-am zis sa-l livreze la restaurant pe la 6.15, ca sa aiba efect. Cred ca a avut efectul scontat, Lore a fost intradevar surprinsa, nu cred ca s-a asteptat. Daca florile au fost “aperitivul”, atunci ce a urmat a fost “felul principal”, acea cutiuta mica ce aduce sclipirea in ochii oricarei femei. In cutiuta era un inel de aur cu diamante albe si cognac (o culoare mai deosebita, maro deschis, provenite din Australia de Vest). Orice fata merita diamante cand implineste 21 de ani, nu-i asa?

Draga Lore, iti uram inca o data sa implinesti de multe, multe ori 21 de ani alaturi de noi, sa ti se implineasca toate dorintele, sa ai parte de sanatate, fericire si un pic de noroc. Noi iti vom fi alaturi intotdeauna.

Cu drag,

David

Am zis ca scriu un post cu cateva chestii generale, care nu se leaga una de alta. Oriunde mergi in lumea asta, fie ca nivelul de trai e mai ridicat fie ca e mai scazut, vor fi chestii care ti se vor parea interesante, care se fac altfel decat acasa. Cand mergi ca turist, unele chestii nici nu le observi ca nu ai timp sa te “afunzi” in stilul de viata nou, dar cand petreci mai mult timp intr-un loc atunci le vezi. Cred ca secretul unei adaptari reusite la o tara/comunitate/stil de viata nou este acceptarea si imbratisarea acestor schimbari. Acesta e punctul in care multi emigranti se “pierd”, fie ca nu accepta noul stil de viata si tin cu dintii de felul in care traiau acasa, fie ca uita complet de obiceiurile de acasa si vor sa devina mai nativi decat nativii in noua tara. Trebuie gasita acea cale de mijloc, care adopta noul stil de viata dar fara sa te forteze sa te pierzi pe tine insuti, care sa-ti permita sa fii “cartoful din supa” – adica parte din supa, dar totusi tu insuti. Hmmm, da, uite ca aceasta comparatie, pe cat de copilareasca pare, totusi cred ca e buna. Fiecare experienta ne schimba, ca si cartoful crud care pus in oala de supa preia din aroma supei. Tot asa, prin fiecare participare la o experienta impartasita si noi schimbam pe altii, ca si supa care devine mai gustoasa prin prezenta cartofului. Dar totusi trebuie sa ramanem noi insisi, ca si cartoful care scos din supa, tot cartof ramane. Hehe, voi numi aceasta noua filozofie de viata “cartoful din supa”. Daca treci de partea funny, e chiar interesant…

Primul lucru care mi-a sarit in ochi cand am sosit a fost verdeata. Adevarul e ca am venit la momentul potrivit, inceput de primavara. Multi pomi pe strazi, prin parcuri, flori si verdeata in suburbii in fata caselor. E placut. Australia in general, si Adelaide in particular, a avut parte de o perioada de 5 ani de seceta. Lacul Eyre seaca daca nu sunt destule precipitatii si atunci toata fauna si flora din zona sint in pericol. Gradul de umplere al lacului este un indicator al “sanatatii” naturii din zona, si ca norocul din cauza ploilor abundente din aceasta iarna lacul este plin acum. Ploile din lunile trecute isi fac efectul acum in vegetatia abundenta care dupa ani de zile de restriste se poate dezvolta in voie. Sint cateva parcuri botanice foarte frumoase in jurul Adelaide, cand mergem vom face poze si le voi posta aici.

Un alt lucru interesant care l-am observat in primele zile a fost relativa liniste de pe strazi. Acum m-am obisnuit deja cu nivelul de zgomot si mi se pare normal, dar tin minte ca in primele zile cand stateam la stop sa trec strada aveam impresia ca masinile fac mult mai putin zgomot decat in Europa. Chestia asta e din cauza ca aici motoarele diesel sint foarte rare, totul merge pe benzina, ceea ce face mult mai putin zgomot. Evident, se aud autobuzele si esapamentul masinilor tunate. Apropo masini, cate Ferrari, Lamborghini, Maserati, Porsche, etc am vazut aici intr-o saptamana n-am vazut in ultimii 4 ani in total. Probabil e si suburbia unde inchiriem apartamentul, care e o zona mai elevata (in garaj, la 4 masini distanta de a noastra e locul de parcare al unui dezvoltator imobiliar care in fiecare zi vine cu o alta “bijuterie” la lucru – Ferrari negru, Lamborghini, Porsche).

Chestia care m-a dat pe spate (ca eram obisnuit cu Europa, si mai ales Romania) a fost optiunea de “self checkout” la supermarket. Yeap, you do your own checkout. Adica te plimbi prin magazin si iti umpli caruciorul cu chestii, dupa care nu ai chef sa stai la coada la una din casele de marcat obisnuite unde pui totul pe banda, gigelu le scaneaza si iti spune cat ai de platit, ci te duci frumos la una din casele de marcat unde iei singur chestiile din carucior, le scanezi, ti le pui prin plase in ritmul tau, lejer, dupa care scoti frumos credit cardul din buzunar si platesti cat datorezi. Inchipuiti-va vreo zece astfel de statii unde clientul isi scaneaza singur cumparaturile, supervizate de o singura tipa care mai mult ajuta lumea si le arata cum functioneaza treaba (ca e o optiune relativ noua). Cand am vazut prima oara am stat cateva minute sa vad ce face lumea, si n-am vazut nici o persoana care sa “uite” sa scaneze ceva din cele cumparate. Va puteti inchipui ce ar fi in Romania daca Real ar oferi o astfel de optiune? O saptamana? Doua? Cam atat i-ar trebui sa dea faliment, nu?…   :-)

Stabilitate. Da, asta e cuvantul cel mai potrivit. Unii din cei ce traiesc aici se mai refera la fenomenul acesta si prin “plictiseala”, sau “nu se intampla niciodata nimic”. Eu tot stabilitate o numesc. De cand am venit inapoi si am mers in stanga-n-dreapta, prin locuri care le cunosteam dinainte de a pleca in 2006, am observat ca aproape totul e la fel. Mie mi-a sarit in ochi, dar cand am vorbit cu unii de aici despre asta n-au prea inteles de ce ma mir. Poate eram eu obisnuit cu Lotus, unde magazinele mici se schimba destul de des, unii dau faliment, altii isi incearca norocul in locul lor. Nu m-am asteptat ca dupa 4 ani sa gasesc chiar si cele mai mici magazine acolo unde au fost. Fie ca e gigelu care vinde gyros, fie ca e dugheana de reparatii biciclete, fie ca e magazinul de pe colt cu fructe, toate sint acolo unde le-am lasat. Chiar si de unele vanzatoare imi aduc aminte. Da. Stabilitate. Poate la un moment dat o sa ma plictisesc de ea, dar acum imi pica bine sa vad ca lucrurile functioneaza asa cum sint.

Cele bune,

David

Uite ca e deja a 3-a saptamana de lucru pentru mine si inca nu am amintit nimic pe blog. Sa-mi fie rusine.

Sa vin inapoi sa lucrez pentru Pembroke a fost un pic “like coming home”. Am lucrat si in Romania inainte de a veni in Australia in 1999, dar aici am facut o schimbare de domeniu si am intrat pana in gat in IT. Chiar daca atunci, in 1999, am crezut ca ma pricep cat de cat la calculatoare pentru ca am avut unul acasa, cand am ajuns la Pembroke si am vazut ce inseamna administrarea unei retele care la vremea respectiva avea un pic sub 400 de calculatoare, mi-am dat seama ca nu stiu prea multe. Pembroke a fost locul in care am invatat aproape tot ce stiu despre retele de calculatoare.

Prima zi de lucru. Trebuie sa recunosc ca nu prea am “lucrat” in ziua respectiva. Am avut parte de atatea imbratisari si strangeri de mana, urari de bine si “bine te-ai intors” ca nu mi-a ramas timp de altceva. E foarte placut sa vezi ca oamenii se bucura sa te vada. N-am apucat sa trec o data prin curte fara sa ma opresc de mai multe ori ca sa salut pe cineva cu care am lucrat ani de zile impreuna. Eh, asa zile sa tot ai la lucru.

Dupa cum am aflat, saptamana de lucru incepe cu o intalnire a ISD (Information Services Department) la o cofetarie/patiserie de peste drum unde membrii departamentului au ocazia sa discute despre lucrurile programate pe saptamana in curs, in timp ce savureaza o prajitura si o cafea. Mi-am luat si eu un chocolate donut si o cola si am raspuns la intrebarile colegilor care erau curiosi sa afle ce am facut in anii cat am fost plecat. Apoi am discutat despre trecerea la Windows 7 care urmeaza sa se intample in perioada vacantei scolare de vara (adica perioada Craciunului – v-am prins, asa-i? Ati crezut ca va fi in iulie/august, nu?). Dupa meetingul departamental am ajuns in biroul meu, care e unul temporar pana se termina de construit o cladire noua in Junior School. Am primit si cheile de rigoare pentru accesul la birou, dar Jim (cel care se ocupa cu cladiri/chei si lucruri din astea – nomenclatura lui e Facilities Manager) mi-a zis ca a comandat niste chei cu care sa am acces cam peste tot, pentru ca in ziua de azi cam peste tot sint calculatoare. Da, de la 900 de calculatoare cate a avut scoala in 2006, acum au ajuns la 1400. Retea in toata regula.

Oamenii sint in mare masura aceeasi, evident cu cateva fete noi. In campusul unde e situata partea de liceu (aici ii spune Senior School) au construit pana am fost plecat o cladire noua, unde imi am si eu biroul temporar. Mai in jos pe strada e partea de Junior School (ceea ce aici cuprinde grupa mare pregatitoare pana la clasa a 6-a inclusiv) unde acum se construieste o aripa noua la cladirea existenta cu 4 noi sali de clasa si langa se mai construieste o cladire noua pentru Early Learning Centre, care e partea de “gradinita” unde copiii sint acceptati de la 4 ani. Se pare ca in decembrie anul curent cladirile vor fi gata si atunci ma voi muta intr-un birou permanent. Voi fi printre chistoceii din Junior School, care va fi placut, totdeauna am preferat acea parte a scolii pentru atmosfera destinsa. Toata cladirea e mochetata si de multe ori vezi copiii stand pe jos in semicerc in jurul profesoarei care le citeste o poveste sau le arata ceva interesant la videoproiector. Asa ar trebui sa fie scoala si in Romania, un loc in care copiii invata mai mult prin joaca si experienta “hands on”, adica mai mult prin practica decat doar teorie.

Din punct de vedere fizic, am intrat in forta in lucru :-) Baietii de la Grounds and Maintenance, adica cei care au grija de spatiile verzi si cladirile scolii, sint amatori de tenis asa ca am jucat deja de mai multe ori cu ei in timpul pauzei de masa de la pranz. Scoala are vreo 8 terenuri de tenis, si pauza de masa ne convine ca la sfarsitul programului putem pleca fiecare la treburile lui. Jucam cam o ora, dupa care facem un dus si ne vedem iar de lucru. I-am mobilizat si pe profesorii din cadrul departamentului de Educatie Fizica si am jucat deja un meci de fotbal in sala de sport care se pare ca va ramane o chestie saptamanala in fiecare Luni de la 1pm (daca aveti timp si chef, veniti ca avem nevoie de jucatori :-) Acum ca aici vine vremea buna sper sa apuc sa fac miscare la pranz macar de trei ori pe saptamana, ca sa justific donut-ul si cola…

Cu drag,
David

Desi am amintit de acest eveniment in post-ul anterior, cred ca ocazia cere sa il sarbatorim pe Alex intr-un articol separat. 9 ani! Parca acum cateva luni il tineam in brate ca inca nu putea nici sa se intoarca de pe spate pe burtica. Hmmm, trebuie sa ma abtin de la astfel de comentarii ca ele nu fac altceva decat sa demonstreze ca atat Alex cat si eu inaintam in varsta. Eh, amandoi sintem copii, unul mai mic si unul mai mare :-)

Ziua lui Alex a fost o zi de Luni, asa ca l-am sarbatorit tot weekend-ul anterior. Dupa cum am mai povestit, Sambata (9 octombrie) am fost la Target si si-a ales un set mare Lego cu tema Prince of Persia care il vedeti in poza din dreapta. Trebuie sa recunosc ca si mie imi place Lego, pe langa multiplele avantaje educative ce reies din a construi ceva cu mana proprie, e si distractiv sa te joci cu el cand e gata. Alex deja combina seturile, si iese o lupta interesanta intre tehnologia Star Wars si calitatile atletice ale printului din Persia. Dupa parerea voastra cine castiga? Evident ca seara nu s-a putut indura sa se culce pana nu a construit mai mult de jumatate din set, si atunci a trebuit sa duc munca serioasa de lamurire sa-l bag in pat. Cand a inceput sa primeasca seturi Lego le faceam impreuna ca i se parea greu sa urmareasca instructiunile de constructie din cartulia atasata, dar acum deja vede lucrurile in spatiu foarte bine si ii face placere sa construiasca singur. Cred ca dezvoltarea acestei vederi “tridimensionale” in spatiu a unui desen este unul din avantajele majore a Lego. Mai e desigur si dezvoltarea creativitatii, ca si Alex construieste setul asa cum e el descris in instructiuni si dupa cateva zile se plictiseste de el asa, si incepe sa construiasca nave spatiale cu dotari de tot felul dupa propria imaginatie.

Duminica (10 octombrie) a primit alte cadouri, care le avea Lore cumparate pentru el inca dinainte sa ajungem noi aici. A mai primit un set Lego cu Star Wars (ca doar sint zeci de seturi, fiecare cu cate unul sau mai multe caractere din film si sabii de Jedi, etc), un Bionicle si un set Bakugan. Am iesit in oras si dupa ce ne-am facut shopping-ul necesar si am iesit de la film, ne-am dus in city si am ridicat tortul comandat cu cateva zile in urma. Black Forest cheesecake, mie mi-a placut mult dar la copii asa-si-asa, au mancat un pic dar nu prea mult. Cred ca eram mai castigati cu o punga de bomboane jeleuri in care sa infigem o lumanare :-)  Nu-i bai, Lore si cu mine am avut ce manca seara la televizor toata saptamana. Cheesecake-ul e o prajitura/tort interesant, facut din crema de branza pe o baza de biscuiti pisati. Se adauga fructe sau ciocolata/caramel/etc ori deasupra ori se amesteca in crema. Mie imi place mult, e crema aia dulce de branza care e mai tare un pic (cam ca un jeleu) cu ciocolata deasupra si cu partea de jos mai “crunchy” (adica mai “de rontait”) din cauza biscuitilor. Va mai aduceti aminte de salamul de biscuiti? Ah, amintiri, amintiri. Fac o pauza pana va luati un servetel, sa nu curga saliva pe tastatura… Gata? OK. Si la salamul de biscuiti imi placea crema mai moale cu bucatelele mai tari de biscuiti presarate prin ea. Cam asa e si un cheesecake, daca iei pe furculita o sectiune intreaga de sus pana jos. Yummm.

Pe Luni (11 octombrie) am inceput sa avem mustrari de constiinta ca am luat un tort din care sarbatoritul nu prea a mancat, asa ca ne-am hotarat sa mizam pe ceva ce lumea mananca cu placere din mosi-stramosi, adica gogosi. La iesirea de la lucru Lore a intrat la Donut-King si a luat o cutie intreaga cu gogosi de toate formele, si simpli cu ciocolata si umpluti cu frisca sau alta crema. Acasa am infipt lumanarea in forma numarului 9 in cel mai mare donut, am aprins-o si Alex a suflat cu mult enuziasm (banuiesc ca sa nu curga ceara pe donut, ca ar fi fost pacat). I-am cantat iar “La Multi Ani” si dupa aia s-a lasat linistea in casa, ca toti aveam gurile pline :-)

Cam asa s-au scurs lucrurile in a 9-a aniversare a nasterii dragului nostru Alex. Ii uram si pe aceasta cale La Multi Ani si sa ii dea Domnul sanatate, fericire si tot ce isi doreste.

Se pare ca apuc sa scriu doar o data pe saptamana, desi ar trebui sa ma organizez mai bine si sa scriu macar de doua ori. Vom vedea.

Saptamana trecuta a avut startul perfect, adica a inceput cu o zi libera! A fost ceea ce numesc australienii “Labour Day” si am stat acasa sa ne mai odihnim. Am iesit doar putin prin imprejurimi sa fim la aer, dar n-am facut nimic special.

Marti (5 octombrie) copiii s-au dus la Vacation Care. Au avut o zi in care au stat in perimetrul scolii si am zis ca pentru Nola va fi un pic mai usor daca nu incepe direct cu o excursie. Alex era nerabdator sa mearga, banuiesc ca era mai bine in compania copiilor decat acasa. Nola initial nu a vrut sa mearga dar dupa ce Alex i-a povestit ce si cum e (ca el a fost deja vineri) si-a luat inima in dinti si ne-am dus. Cand am ajuns, unii copii se distrau intr-un castel gonflabil, altii stateau sa fie vopsiti pe par in culori vivace (era o doamna care cu asta se ocupa si facea mici opere de arta, mai ales cu parul lung al fetelor – vezi pozele), alti copii se jucau pe calculator, altii colorau. Alex si-a pus geanta la locul ei si s-a dus direct si rapid la castelul gonflabil. Nola a fost mai retrasa, a trebuit sa se obisnuiasca cu activitatile si cu faptul ca toti vorbeau limba engleza. Am stat cu ea vreo 45 de minute pana in final am lasat-o in compania unei domnisoare tinere care a promis sa aiba grija de ea. Am lasat-o colorand si i-am promis ca vin repede dupa ea. M-am dus acasa si dupa inca vreo ora de cautat pe net dupa masini am iesit in oras sa trec pe la dealeri sa vad pe viu ce am vazut pe net. E nasol fara masina, mai ales aici unde distantele sint mari. Transportul in comun e centrat pe city, adica toate autobuzele si tramvaiele vin dinspre suburbii spre city (si invers, evident). Ia o gramada de timp sa astepti autobuzul care din suburbia ta te duce pana in city, acolo te duci pe jos pana la statia de la care iei celalalt autobuz care te duce in suburbia unde ai treaba. Si uite asa a trecut aproape toata ziua lucratoare si am vazut doar vreo trei masini de pe lista care mi-am facut-o. M-am dus dupa copii si m-am bucurat sa ii vad pe amandoi linistiti. Nola n-a vrut sa povesteasca multe dar Alex a zis ca au avut amandoi o zi buna, s-au jucat, s-au uitat la televizor la desene animate, au mancat fructe si sandwich-uri.

Miercuri a fost o zi mai interesanta pentru copii, pentru ca i-am dus iar la Vacation Care ca sa mearga intr-o mini-excursie la Gorge Wildlife Park (check out the link). E un park ca un fel de gradina zoologica dar cu animale indigene si cele mai multe dintre ele lasate libere in parc (evident, nu cele periculoase). Copiii au fost incantati, au mangaiat koala, au vazut multitudinea de feluri de papagali, Nola ne-a povestit entuziasmata ca a pus mana pe un pui de kangur care si-a scos capul din marsupiu. Doamnele care i-au insotit au facut si poze dar inca nu au ajuns la mine.

Joi am stat toti trei acasa si in afara de masa de pranz luata la un restaurant din apropiere nu am facut nimic interesant. Vineri am stat acasa doar cu Nola pentru ca Alex s-a dus la Vacation Care dat fiind ca in ziua respectiva au mers la film. Aici aproape de noi (3 minute pe jos) este un complex cu cinematografe si alte chestii, si copiii au avut de ales dintre doua filme potrivite pentru grupa lor de varsta. Unul din filme a fost Despicable Me pe care l-am vazut cu copiii in Romania (il recomand, au fost faze la care am ras toti trei de numa), iar celalalt film a fost Diary of a Wimpy Kid. Alex a zis ca l-a savurat, un film cu actori adevarati si ceva animatie pe langa ei.

Sambata dimineata am facut un efort :-) si m-am sculat devreme sa ajung pe ora 9 in city. Am decis sa inchiriem o masina pe doua zile ca sa ne putem misca si sa am ceva cu care sa ma deplasez de la un dealer la altul in frenetica mea cautare a unei masini potrivite pentru noi. Am inchiriat o Toyota Camry, masina frumoasa, mergea bine, dar mare cat un vapor. Eh, poate unii sint obisnuiti cu masini asa mari dar dupa ce am condus Golf-ul mai multi ani mie mi s-a parut mare asta. La 4,81m lungime pe hartie nu pare imensa dar cand o conduci iti da senzatia aia ca trebuie sa iei curbele mai larg un pic sa incapa si fundul. La preluare mi-au spus ca insurance excess (cred ca in Romania ii zice fransiza) e de $3,300 asa ca eram pe punctul sa imi iau niste manusi sa nu cumva sa se intample ceva cu masina. Dupa ce am preluat-o am pornit la vanatoare de masini (de cumparat, nu de impuscat). A fost mult mai comod asa, m-am putut deplasa relativ repede intre locatiile unde erau vehiculele ce prezentau interes. Spun “relativ repede” pentru ca din cauza distantelor de aici si cu masina mi-a luat mai mult decat m-am asteptat sa vad ce aveam de vazut. Mi-am planuit sa ajung acasa pe la 1 cel tarziu ca sa mai putem iesi la un shopping, dar s-a facut ora 2.30 cand am zis ca mai intru la un ultim dealer care avea multe masini in stoc. M-a luat in primire un gigel tanar despre care am aflat ulterior ca era venit din Mexic cu vreo 5 luni in urma. M-a intrebat cam ce mi-am inchipuit ca as vrea sa iau, mi-a aratat ce au ei si tot asa plimbandu-ma printre masinile ce le aveau parcate am vazut una care parea OK. Am luat-o la un test drive si mi-a placut cum merge, asa ca dupa o scurta consultatie telefonica cu Lore (care a zis ceva de genul “ia ce vrei numai sa termini cu vorbitul despre masini tot timpul”) am luat masina. Haha! E un Holden Vectra (adica Opel Vectra cu sigla Holden pe el) din 2004, modelul CDX, motor V6 de 3,2L, cutie automata cu 5 trepte, 90,000km la bord, argintie. Mie imi place, asa ca o sa scriu un post separat despre masina pentru cei interesati sa citeasca. Am platit un mic avans si ne-am inteles ca luni dupa-masa sa vin cu cecul pentru restul sumei si ei sa mi-o pregateasca pana atunci. Am pornit inapoi spre casa in masina inchiriata, mult mai bine dispus de data asta. Pana am ajuns acasa s-a facut 3.30 din pacate, asa ca ne-am imbarcat rapid toti in Toyota si ne-am dus la Tea Tree Plaza, un shopping centre la care mergeam pe vremea cand locuiam aici. Ne-am facut rapid cumparaturile dar si asa ne-a prins ora inchiderii. Ca norocul Alex cu Nola si Lore erau inca in magazin si Alex a apucat sa isi aleaga un set Lego ca si cadou de ziua lui. Si-a luat un set cu tema “Prince of Persia”, ca am vazut impreuna filmul si i-a placut si in setul asta sint figurine cu caracterele din film si se pot construi mai multe scene din film. De acolo am venit acasa si Alex a mai apucat sa se joace un pic cu noua jucarie inainte de culcare.

Duminica ne-am sculat pe la 9 ca sa ajungem la Ikea sa vedem de niste rafturi in camerele copiilor. Ne-am invartit pe acolo si am vazut chestii interesante, dar nici una nu ne-a dat impulsul necesar sa o cumparam. Am iesit de acolo doar cu cateva cutii de plastic in care sa isi mai aranjeze Alex multitudinea de piese Lego care le are. De acolo ne-am dus la Marion Shopping Centre, unde este un complex de cinema-uri cu 30 de sali. Ne-am luat popcorn-ul (care este absolut necesar pentru a savura un film :-) si am vazut Furry Vengeance, o comedie cu Brandon Fraser si Brooke Shields. Dupa film am mai intrat prin cateva magazine si am gasit pana la urma o chestie care are 4 sertare de plastic intr-un stand pe roti, ceea ce cautam pentru camerele copiilor sa isi puna jucariile. Pe la 4 am venit catre city sa luam tortul comandat de Lore pentru sarbatoritul nostru. Ne-am dus cu el acasa si i-am cantat La Multi Ani, dupa care am bagat la ghiozdan cate o felie de Black Forest cheesecake. Mie mi-a placut mult.

Inchei aici acest nou capitol din ceea ce se pare ca vor deveni memoriile mele :-))

Cu drag,

David

Uite ca a trecut saptamana de acomodare. Dupa weekend-ul trecut, cand mai mult am dormit, a urmat o saptamana in care sa ne reacomodam cu locul acesta, in care Lore si cu mine am trait aproape 8 ani si copiii s-au nascut. Incet-incet ne-am obisnuit cu noua atmosfera, in primele zile a fost mai rece (13-14C) si vantos, dar spre sfarsit de saptamana s-a incalzit. In ziua de vineri (24 septembrie) ne-am dus cu copiii pana la scoala pe care o vor frecventa si am cumparat uniforme pentru amandoi. Nu sint uniforme de genul la care va ganditi, asa cum erau ele pe vremurile cand noi eram elevi, adica pantaloni de stofa si sacou, ci e mail mult un fel de trening care are ecusonul scolii pe el. La tricou puteam alege intre rosu si albastru, si evident am luat rosu pentru Nola si albastru pentru Alex. Doamna de la receptie ne-a aratat scoala, am trecut prin sala italiana, sala greceasca, etc. Langa sala de sport e OSHC (Out of School Hours Care, care tradus ar veni ceva de genul “ingrijirea din afara orelor de scoala”), locul unde copiii isi petrec timpul daca parintii lucreaza si nu pot veni dupa ei cand se termina orele de scoala. Am facut cunostinta cu doamna care conduce OSHC si am luat formularele de inscriere pentru cei doi copii. Ne-am interesat si de programul de vacanta, sa vedem daca e ceva ce i-ar atrage pe Alex si Nola. Da, stiu ca va intrebati ce e un program de vacanta in cadrul scolii. Cum Australia traieste practic prin imigrantii sai, sunt foarte multe familii care s-au stabilit aici pe cont propriu, adica fara familia extinsa, fara rude. Parintii lucreaza, fie ca e scoala, fie ca e vacanta, deci copiii au nevoie de ingrijire pe perioada orelor de lucru si pe intreaga perioada a anului. Asadar, OSHC incepe programul de la 7.30 dimineata, de la 9 incep orele de scoala si tin pana la 3 dupa-masa, cand se continua OSHC pana la 6. In acest fel un parinte care lucreaza de la 9 la 5 are unde sa-si lase copilul sub ingrijire calificata. Stiu ca pentru cei ce traiesc in Romania, unde toata lumea are bunici, unchi, matusi sau femeie in casa, acest lucru pare ciudat, dar in afara orelor de scoala copiii petrec timp in compania prietenilor, au la dispozitie console de jocuri, jucarii, carti, fac jocuri sportive sau daca au nevoie primesc ajutor la teme. Pe timpul vacantelor scolare se pregateste pentru copii un program ce contine jocuri, excursii de cate o zi, mici ateliere de arta, indemanare, gatit, etc. Se intalnesc copii din toata gama de scoala primara (care aici contine grupa de varsta care in Romania este grupa mare pregatitoare pana la clasa a 6-a inclusiv) deci copiii au ocazia sa se socializeze cu cei de varsta mai mica sau mai mare decat ei.

Hmmm, vad ca am facut o paranteza mai mare decat as fi vrut, deci ar fi cazul sa ma intorc la treburile noastre. Dupa ce am vizitat scoala si am luat uniformele am trecut pe la complexul comercial de langa noi. Apartamentul nostru este intr-o cladire care e a doua dupa cladirea de pe colt, noi stam pe Osmond Terrace si cealalta strada se numeste The Parade. Chiar de la coltul nostru incepe o zona interesanta a strazii The Parade, cu magazine, cafenele, restaurante. De obicei in suburbii nu sint astfel de zone, magazinele sint concentrate in centre comerciale si strazile contin doar case. Zona aceasta cu un pic de “viata” a fost unul din motivele pentru care am ales sa inchiriem acest apartament. Pe langa magazinele mici de pe Parade, avem si doua complexe comerciale care sint aproape fata-in-fata, pe cele doua parti ale strazii. In unul din ele avem un Coles, care e un lant de supermarketuri national, iar in celalalt un Foodland, care e un lant local in Australia de Sud. Ne-am luat cate ceva de mancat si am venit acasa sa o asteptam pe Lore sa vina de la lucru.

Sambata Lore a profitat de ziua libera sa petreaca timp cu copiii iar eu am iesit in oras sa cheltui din banii adunati de ea in ultimele 3 luni  :-))   M-am dus pana in city cu lista de cumparaturi, chestii de genul masa de calcat, cos de gunoi, niste pahare si boluri de plastic, chestii din astea mondene, plictisitoare. Evident, m-am indreptat direct catre JB HiFi. N-am iesit de acolo pana nu am luat o plasma de 50inch, un DVD player si o masuta de sticla pe care sa stea chestiile. Cand am iesit m-am simtit mai bine, asa ca m-am dus sa iau masa de calcat…

Duminica am iesit in parcul dinspre city, copiii s-au jucat la locul de joaca iar mai tarziu ne-am dat cu barca pe lac. Pe Lore n-am reusit sa o convingem sa urce in barca, ne-am dus noi trei prima data dar nici Nola nu prea s-a simtit in largul ei odata ce a inceput sa se balanseze barca. Am dat o tura apoi am tras la mal sa iasa Noli si am schimbat locurile cu Alex, el a vaslit si eu am stat ca un boier sa admir privelistea. Misto.

Luni dimineata m-am dus pana la Telstra Shop-ul de pe Parade sa aranjez partea de “comunicatii” (Telstra e echivalentul Romtelecom-ului). Am facut contract pentru linie de telefon fix, internet si doua telefoane mobile. Gigeii mi-au dat chestia care ei o numesc T-Hub, un telefon fix wireless cu un ecran touchscreen atasat pe care poti accesa internetul. Chestie interesanta, ca aparatul cu ecranul respectiv e totdeauna pornit, asa ca pentru lucruri minore, cum ar fi temperatura exterioara sau de genul, nu trebuie sa pornesti laptopul. In prospect zice ca se pot asculta si posturi de radio online. Cool. Pentru Lore am luat un Nokia C-05 ca si-a dorit un telefon mai traditional, singura ei cerinta a fost o camera foto decenta. Eu nu m-am putut abtine si mi-am luat un Samsung Galaxy S cu Android 2.1 la bord. I like it. Dupa-masa a venit camioneta cu televizorul, DVD player-ul si masuta – noroc ca este lift in cladire ca erau grele de numa. Gigelu le-a adus pana in apartament dupa care ne-am pus cu Alex ca doi copii (unul mic si unul mare) sa despachetam. Am asamblat masuta, apoi am atasat stativul la televizor si le-am aranjat in coltul living-ului. Am setat televizorul sa caute automat si a gasit 16 canale digitale, din care vreo 4 in format HD. Aici deja se emite televiziunea free-to-air (adica cea gratuita pe calea aerului) in format digital.

Marti dimineata am iesit putin la un auto dealer care e la vreo 20 de minute pe jos de noi sa arunc o privire la un Holden Astra ce l-am vazut pe net si parea OK. Holden e subsidiara australiana a General Motors, au masina proprie proiectata si construita in-house care se numeste Commodore, si restul gamei o imprumuta de la alte brand-uri ce apartin GM. Au si Cruze, care vine de la fosta Daewoo, aveau si Astra care venea de la Opel, au Captiva, etc. Anyway, Astra era o masina buna, asa ca m-am dus sa o vad pe asta din 2006. Motor de 1.8L pe benzina, cutie automata, cam 80,000km la bord, argintie. Am dat o tura cu ea, era OK, dar mi s-a parut cam mica pe dinauntru. Eu eram cu impresia ca e aceeasi categorie cu Golf-ul care l-am avut in Romania, dar asta era mai stramtorata. Ar fi o masina buna de plimbat prin oras, si adevarul e ca probabil cam atat vom face cu masina, dar parca totusi as vrea una putin mai incapatoare.

Miercuri m-am dus iar pana in city sa imi schimb adresa pe permisul de conducere. In 2005 mi-am prelungit permisul pe 10 ani, dar are pe el adresa noastra veche si am vrut sa schimb ca sa ma pot legitima. Aici nu exista buletin, oamenii se legitimeaza in marea majoritate cu permisul de conducere, sau pasaport, card bancar, etc. Am facut schimbul de adresa online si trebuia sa intru doar pentru un minut la un SA Customer Care Centre pentru un abtibild care se lipeste pe spatele permisului si contine noua adresa. Customer Care Centre e un concept foarte interesant, este practic punctul in care cetateanul intra in contact cu autoritatile locale indiferent de natura problemei, fie pentru chestii pentru care in Romania mergi la Politie (permis de conducere, inregistrarea unei noi masini, etc), fie pentru chestii pentru care in Romania te duci la evidenta populatiei, fie pentru pasapoarte. E comod, la intrare e o tipa care te intreaba ce doresti si apoi iti da un bilet cu un numar de ordine. Cum totul e online, oricare ghiseu poate rezolva orice problema. Ma gandesc cu groaza la finantele din Oradea, unde mergi la ghiseul x sa spui ce vrei, apoi esti trimis la ghiseul y sa iei de acolo formularul tz, care completat trebuie depus la ghiseul z, dupa care poti sa mergi la caserie si in sfarsit ai voie sa dai bani la guvern. Anyway, dupa ce am aranjat treaba cu permisul am dat o fuga pana pe Main North Road unde sint multe auto dealership-uri. Am vazut pe net un Subaru Liberty si am fost curios de el. Am dat o tura si cu masina asta, motor de 2.5L, cutie automata, albastra. Mergea frumos, rafinat, se vedea ca e made in Japan. Dar mi s-a parut cam folosita pe alocuri. Nu stiu, ma mai gandesc. Acasa ne-am dat talente in bucatarie cu copiii, am facut crema de avocado cu branza, very yummie (vezi foto, facut cu Samsung Galaxy S). Din pacate spre seara Noli a facut febra, m-am dus pana la farmacia de langa noi si am luat un Nurofen pentru copii.

Joi dimineata ne-am dus cu Noli la doctor ca toata noaptea a fost calda. Medicul a examinat-o, la urechi era bine (fara infectie), la plamani curat ca lacrima si in gat nu era rosie. A zis ca are o raceala virala care bantuie prin zona si ca nu avem altceva ce sa facem decat sa tinem temperatura sub control cu Nurofen. Am venit acasa si am stat cu ea pe canapea si ne-am uitat la televizor.

Vineri Alex s-a dus la Vacation Care, adica la programul de vacanta de la scoala. S-au dus la un muzeu aviatic unde au vazut avioane de tot felul, inclusiv din al doilea razboi mondial. Alex a urcat si in cabina, a fost foarte incantat, toata seara a vorbit despre asta. Dupa muzeu s-au dus la un parc de distractii unde s-au jucat si s-au zbenguit pe afara. Cu Noli ne-am dus dupa el pe la 5, era afara si se juca cu ceilalti copii. Nola a fost tot cam calduta, dar stabil.

Sambata dimineata Nola nu mai avea febra, dar nici nu prea avea chef de facut mare lucru, a stat mai mult si s-a uitat la televizor. Cum afara era vreme buna eu am iesit cu Alex si ne-am plimbat pana in city (sint vreo 20-25 de minute de plimbare). Am intrat la Toys-R-Us si am vazut o bicicleta misto care era la pret redus si ne-am folosit de ocazie sa luam la baiat bitza. Era gata asamblata, ne-au umflat cauciucurile si eram gata sa iesim cu ea, cand am observat si o bicicleta de adulti la pret redus si m-am gandit ca e aiurea sa ma plimb pe langa bicicleta lui pana acasa, asa ca mi-am tras si eu bitza. La iesirea din city ne-am plimbat cu bicicletele prin parcurile inconjuratoare si apoi am luat-o spre casa.

Duminica Nola era mai vioaie si am zis ca ar fi cazul sa o scoatem si pe ea la aer un pic, asa ca ne-am indreptat iar spre parc. Fetele pe jos iar baietii cu bicicleta. La un moment dat Nola a inceput sa intrebe cum de ea nu are bicicleta, si ne-am dus iar la Toys-R-Us si am gasit una potrivita pentru ea. E roz spre violet, cu cauciucurile de culoare alba. O bicicleta demna de o domnisoara. Are si rotile ajutatoare cu care merge inca acum, dar avem in plan sa invatam sa mergem fara ele.

Vad ca am scris un roman intreg, sper ca nu v-ati plictisit de citit si mai treceti din cand in cand sa vedeti ce mai e nou pe blog.

Cu drag,

David