Da, acea zi din an care atunci cand esti copil e foarte asteptata, cand esti la limita dintre copil si adult te lasa rece, iar cand esti adult iti e cam frica de ea, acea zi din an a sosit si pentru Lore. Dupa cum bine se stie, doamnele isi tin evidenta varstei folosind degetele, asa ca dupa ce termina cu cele zece de la mana si cele zece de la picior, nu mai au cu ce sa numere. Am intrebat-o pe Lore cand a terminat cu ultimul deget de la picior, si a zis ca acum nu demult, asa ca am concluzionat ca are 21 de ani. Asa si arata, asa ca trebuie sa fie adevarat.

Ziua ei a fost sambata. Dimineata la micul dejun i-am dat fiecare cate un card cu felicitari. Ne-am gandit fiecare cum o vedem pe aceasta persoana deosebita in viata noastra si am luat card-ul corespunzator. Eu o vad ca pe o femeie in floarea varstei, o mama si o sotie desavarsita, care tocmai a terminat de numarat si degetele de la picioare, asa ca i-am luat card-ul cu “Felicitari pentru cei 21 de ani impliniti”. Alex se gandeste la ea ca la o prietena mai mare, care are grija de el si se si joaca cu el, asa ca i-a luat card-ul cu “Felicitari pentru cei 18 ani impliniti”. Nola o vede ca pe o persoana fara de care nu poate trai, pe care o imbratiseaza si o alinta ca pe o papusa, asa ca i-a luat card-ul cu “Felicitari pentru 1 an implinit”. Astea au fost felicitarile noastre, pentru 21 si 18 si 1 an implinit. Si a iesit bine.

Dupa pupicii de dimineata, am mai stat un pic prin casa si apoi am iesit sa stam undeva la o cafea si o prajitura. Aveam masa rezervata pentru cina la ora 6, dar n-am avut rabdare sa stam in casa pana atunci. Ne-am incercat norocul la Windy Point, un restaurant pe dealurile din apropierea orasului, dar sambata nu deschid decat pentru cina, asa ca am venit inapoi in oras si ne-am oprit pe drum la un shopping center. Ne-am pus la o masa la o cafenea si noi, adultii, ne-am luat cate o cafea cu o prajitura, Alex un suc cu o prajitura, iar Nola o prajitura si un “babycino”, adica o ceasca mica cu spuma aia de la capucino. Langa cafenea era o librarie, si evident copiii nu s-au putut abtine si pana noi am stat cu cafeaua ei s-au dus sa exploreze lumea cartilor. Imi pica bine sa vad cu cata placere intra intr-o librarie amandoi copilasii. Au stat acolo cam un sfert de ora dupa care au iesit sa ne cheme sa vedem ce au gasit. Pai, iubitul cartilor e o sabie cu doua taisuri, ca nu am putut iesi din librarie fara sa dam vreo 60 de dolari pe carti. Eh, asta sa ne fie cea mai mare problema. Apoi am intrat la Target si Lore si-a luat niste papuci de casa, i-am pus tot in contul cadourilor de ziua ei.

Cand am terminat cu cafeaua si cumparaturile ne-am indreptat spre Glenelg. Asta e o suburbie la malul marii care e un pic mai turistica, adica plina cu hoteluri, restaurante, cafenele, magazine. Aici iesim cand vrem sa ne simtim “ca la mare”, ca mai sint si alte suburbii la mal, dar acolo sint doar case si nu ne lasa impresia aceea de Mamaia. In Glenelg s-au construit niste cladiri cu apartamente care au intre ele un mic “marina”, adica un loc unde sa-si parcheze iahturile cei care au asa ceva. Arata foarte misto, te uiti la ambarcatiunile alea una si una, si te si inchipui cum stai cu picioarele sus pe masa, cu o bere rece in mana, leganat de valuri undeva in larg. Ne-am plimbat pe mal un pic, copiii s-au oprit la un loc de joaca si ne-am relaxat. La ora 6 ne-am dus la restaurantul Top of the World care e la etajul 12 al unui hotel din Glenelg. Cladirea e rotunda si restaurantul are receptia si barul in mijloc fixe iar mesele sint pe o fasie care se invarte continuu (evident, la o viteza foarte mica). Cam intr-o ora apuci sa faci o tura de 360 de grade. E foarte cool, cand iti aduce bauturile si aperitivul vezi pe geam orasul si dealurile din departare, cand iti servesti felul principal vezi marea si plaja iar la desert poti sa admiri iahturile. Avem o poza facuta de fata care ne-a servit si una facuta de noi pe geam afara. E destul de fain, nu-i asa?

Ne-am luat locul la masa si am aruncat o privire pe meniuri in timp ce admiram privelistea. Am inceput cu cate un Martini alb pentru noi doi si cate un suc de portocale pentru copii (in prima poza o vedeti pe Nola ciocnind cu Lore). Ne-am hotarat la garlic bread pentru aperitiv, iar la felul principal Lore a comandat garlic prawns, eu am luat un beef fillet, Alex un aussie fish and chips iar Nola o portie de linguini Bolognaise. Inca ne savuram bauturile, asteptand aperitivul, cand a aparut ca din senin chelnerul cu un buchet de flori destul de mare si l-a pus pe un stativ langa masa noastra. Douazeci de trandafiri rosii, trei iris si trei crini care dadeau un miros placut intregului buchet. Da, am comandat buchetul si le-am zis sa-l livreze la restaurant pe la 6.15, ca sa aiba efect. Cred ca a avut efectul scontat, Lore a fost intradevar surprinsa, nu cred ca s-a asteptat. Daca florile au fost “aperitivul”, atunci ce a urmat a fost “felul principal”, acea cutiuta mica ce aduce sclipirea in ochii oricarei femei. In cutiuta era un inel de aur cu diamante albe si cognac (o culoare mai deosebita, maro deschis, provenite din Australia de Vest). Orice fata merita diamante cand implineste 21 de ani, nu-i asa?

Draga Lore, iti uram inca o data sa implinesti de multe, multe ori 21 de ani alaturi de noi, sa ti se implineasca toate dorintele, sa ai parte de sanatate, fericire si un pic de noroc. Noi iti vom fi alaturi intotdeauna.

Cu drag,

David

Am zis ca scriu un post cu cateva chestii generale, care nu se leaga una de alta. Oriunde mergi in lumea asta, fie ca nivelul de trai e mai ridicat fie ca e mai scazut, vor fi chestii care ti se vor parea interesante, care se fac altfel decat acasa. Cand mergi ca turist, unele chestii nici nu le observi ca nu ai timp sa te “afunzi” in stilul de viata nou, dar cand petreci mai mult timp intr-un loc atunci le vezi. Cred ca secretul unei adaptari reusite la o tara/comunitate/stil de viata nou este acceptarea si imbratisarea acestor schimbari. Acesta e punctul in care multi emigranti se “pierd”, fie ca nu accepta noul stil de viata si tin cu dintii de felul in care traiau acasa, fie ca uita complet de obiceiurile de acasa si vor sa devina mai nativi decat nativii in noua tara. Trebuie gasita acea cale de mijloc, care adopta noul stil de viata dar fara sa te forteze sa te pierzi pe tine insuti, care sa-ti permita sa fii “cartoful din supa” – adica parte din supa, dar totusi tu insuti. Hmmm, da, uite ca aceasta comparatie, pe cat de copilareasca pare, totusi cred ca e buna. Fiecare experienta ne schimba, ca si cartoful crud care pus in oala de supa preia din aroma supei. Tot asa, prin fiecare participare la o experienta impartasita si noi schimbam pe altii, ca si supa care devine mai gustoasa prin prezenta cartofului. Dar totusi trebuie sa ramanem noi insisi, ca si cartoful care scos din supa, tot cartof ramane. Hehe, voi numi aceasta noua filozofie de viata “cartoful din supa”. Daca treci de partea funny, e chiar interesant…

Primul lucru care mi-a sarit in ochi cand am sosit a fost verdeata. Adevarul e ca am venit la momentul potrivit, inceput de primavara. Multi pomi pe strazi, prin parcuri, flori si verdeata in suburbii in fata caselor. E placut. Australia in general, si Adelaide in particular, a avut parte de o perioada de 5 ani de seceta. Lacul Eyre seaca daca nu sunt destule precipitatii si atunci toata fauna si flora din zona sint in pericol. Gradul de umplere al lacului este un indicator al “sanatatii” naturii din zona, si ca norocul din cauza ploilor abundente din aceasta iarna lacul este plin acum. Ploile din lunile trecute isi fac efectul acum in vegetatia abundenta care dupa ani de zile de restriste se poate dezvolta in voie. Sint cateva parcuri botanice foarte frumoase in jurul Adelaide, cand mergem vom face poze si le voi posta aici.

Un alt lucru interesant care l-am observat in primele zile a fost relativa liniste de pe strazi. Acum m-am obisnuit deja cu nivelul de zgomot si mi se pare normal, dar tin minte ca in primele zile cand stateam la stop sa trec strada aveam impresia ca masinile fac mult mai putin zgomot decat in Europa. Chestia asta e din cauza ca aici motoarele diesel sint foarte rare, totul merge pe benzina, ceea ce face mult mai putin zgomot. Evident, se aud autobuzele si esapamentul masinilor tunate. Apropo masini, cate Ferrari, Lamborghini, Maserati, Porsche, etc am vazut aici intr-o saptamana n-am vazut in ultimii 4 ani in total. Probabil e si suburbia unde inchiriem apartamentul, care e o zona mai elevata (in garaj, la 4 masini distanta de a noastra e locul de parcare al unui dezvoltator imobiliar care in fiecare zi vine cu o alta “bijuterie” la lucru – Ferrari negru, Lamborghini, Porsche).

Chestia care m-a dat pe spate (ca eram obisnuit cu Europa, si mai ales Romania) a fost optiunea de “self checkout” la supermarket. Yeap, you do your own checkout. Adica te plimbi prin magazin si iti umpli caruciorul cu chestii, dupa care nu ai chef sa stai la coada la una din casele de marcat obisnuite unde pui totul pe banda, gigelu le scaneaza si iti spune cat ai de platit, ci te duci frumos la una din casele de marcat unde iei singur chestiile din carucior, le scanezi, ti le pui prin plase in ritmul tau, lejer, dupa care scoti frumos credit cardul din buzunar si platesti cat datorezi. Inchipuiti-va vreo zece astfel de statii unde clientul isi scaneaza singur cumparaturile, supervizate de o singura tipa care mai mult ajuta lumea si le arata cum functioneaza treaba (ca e o optiune relativ noua). Cand am vazut prima oara am stat cateva minute sa vad ce face lumea, si n-am vazut nici o persoana care sa “uite” sa scaneze ceva din cele cumparate. Va puteti inchipui ce ar fi in Romania daca Real ar oferi o astfel de optiune? O saptamana? Doua? Cam atat i-ar trebui sa dea faliment, nu?…   :-)

Stabilitate. Da, asta e cuvantul cel mai potrivit. Unii din cei ce traiesc aici se mai refera la fenomenul acesta si prin “plictiseala”, sau “nu se intampla niciodata nimic”. Eu tot stabilitate o numesc. De cand am venit inapoi si am mers in stanga-n-dreapta, prin locuri care le cunosteam dinainte de a pleca in 2006, am observat ca aproape totul e la fel. Mie mi-a sarit in ochi, dar cand am vorbit cu unii de aici despre asta n-au prea inteles de ce ma mir. Poate eram eu obisnuit cu Lotus, unde magazinele mici se schimba destul de des, unii dau faliment, altii isi incearca norocul in locul lor. Nu m-am asteptat ca dupa 4 ani sa gasesc chiar si cele mai mici magazine acolo unde au fost. Fie ca e gigelu care vinde gyros, fie ca e dugheana de reparatii biciclete, fie ca e magazinul de pe colt cu fructe, toate sint acolo unde le-am lasat. Chiar si de unele vanzatoare imi aduc aminte. Da. Stabilitate. Poate la un moment dat o sa ma plictisesc de ea, dar acum imi pica bine sa vad ca lucrurile functioneaza asa cum sint.

Cele bune,

David