Uite ca e deja a 3-a saptamana de lucru pentru mine si inca nu am amintit nimic pe blog. Sa-mi fie rusine.

Sa vin inapoi sa lucrez pentru Pembroke a fost un pic “like coming home”. Am lucrat si in Romania inainte de a veni in Australia in 1999, dar aici am facut o schimbare de domeniu si am intrat pana in gat in IT. Chiar daca atunci, in 1999, am crezut ca ma pricep cat de cat la calculatoare pentru ca am avut unul acasa, cand am ajuns la Pembroke si am vazut ce inseamna administrarea unei retele care la vremea respectiva avea un pic sub 400 de calculatoare, mi-am dat seama ca nu stiu prea multe. Pembroke a fost locul in care am invatat aproape tot ce stiu despre retele de calculatoare.

Prima zi de lucru. Trebuie sa recunosc ca nu prea am “lucrat” in ziua respectiva. Am avut parte de atatea imbratisari si strangeri de mana, urari de bine si “bine te-ai intors” ca nu mi-a ramas timp de altceva. E foarte placut sa vezi ca oamenii se bucura sa te vada. N-am apucat sa trec o data prin curte fara sa ma opresc de mai multe ori ca sa salut pe cineva cu care am lucrat ani de zile impreuna. Eh, asa zile sa tot ai la lucru.

Dupa cum am aflat, saptamana de lucru incepe cu o intalnire a ISD (Information Services Department) la o cofetarie/patiserie de peste drum unde membrii departamentului au ocazia sa discute despre lucrurile programate pe saptamana in curs, in timp ce savureaza o prajitura si o cafea. Mi-am luat si eu un chocolate donut si o cola si am raspuns la intrebarile colegilor care erau curiosi sa afle ce am facut in anii cat am fost plecat. Apoi am discutat despre trecerea la Windows 7 care urmeaza sa se intample in perioada vacantei scolare de vara (adica perioada Craciunului – v-am prins, asa-i? Ati crezut ca va fi in iulie/august, nu?). Dupa meetingul departamental am ajuns in biroul meu, care e unul temporar pana se termina de construit o cladire noua in Junior School. Am primit si cheile de rigoare pentru accesul la birou, dar Jim (cel care se ocupa cu cladiri/chei si lucruri din astea – nomenclatura lui e Facilities Manager) mi-a zis ca a comandat niste chei cu care sa am acces cam peste tot, pentru ca in ziua de azi cam peste tot sint calculatoare. Da, de la 900 de calculatoare cate a avut scoala in 2006, acum au ajuns la 1400. Retea in toata regula.

Oamenii sint in mare masura aceeasi, evident cu cateva fete noi. In campusul unde e situata partea de liceu (aici ii spune Senior School) au construit pana am fost plecat o cladire noua, unde imi am si eu biroul temporar. Mai in jos pe strada e partea de Junior School (ceea ce aici cuprinde grupa mare pregatitoare pana la clasa a 6-a inclusiv) unde acum se construieste o aripa noua la cladirea existenta cu 4 noi sali de clasa si langa se mai construieste o cladire noua pentru Early Learning Centre, care e partea de “gradinita” unde copiii sint acceptati de la 4 ani. Se pare ca in decembrie anul curent cladirile vor fi gata si atunci ma voi muta intr-un birou permanent. Voi fi printre chistoceii din Junior School, care va fi placut, totdeauna am preferat acea parte a scolii pentru atmosfera destinsa. Toata cladirea e mochetata si de multe ori vezi copiii stand pe jos in semicerc in jurul profesoarei care le citeste o poveste sau le arata ceva interesant la videoproiector. Asa ar trebui sa fie scoala si in Romania, un loc in care copiii invata mai mult prin joaca si experienta “hands on”, adica mai mult prin practica decat doar teorie.

Din punct de vedere fizic, am intrat in forta in lucru :-) Baietii de la Grounds and Maintenance, adica cei care au grija de spatiile verzi si cladirile scolii, sint amatori de tenis asa ca am jucat deja de mai multe ori cu ei in timpul pauzei de masa de la pranz. Scoala are vreo 8 terenuri de tenis, si pauza de masa ne convine ca la sfarsitul programului putem pleca fiecare la treburile lui. Jucam cam o ora, dupa care facem un dus si ne vedem iar de lucru. I-am mobilizat si pe profesorii din cadrul departamentului de Educatie Fizica si am jucat deja un meci de fotbal in sala de sport care se pare ca va ramane o chestie saptamanala in fiecare Luni de la 1pm (daca aveti timp si chef, veniti ca avem nevoie de jucatori :-) Acum ca aici vine vremea buna sper sa apuc sa fac miscare la pranz macar de trei ori pe saptamana, ca sa justific donut-ul si cola…

Cu drag,
David

Desi am amintit de acest eveniment in post-ul anterior, cred ca ocazia cere sa il sarbatorim pe Alex intr-un articol separat. 9 ani! Parca acum cateva luni il tineam in brate ca inca nu putea nici sa se intoarca de pe spate pe burtica. Hmmm, trebuie sa ma abtin de la astfel de comentarii ca ele nu fac altceva decat sa demonstreze ca atat Alex cat si eu inaintam in varsta. Eh, amandoi sintem copii, unul mai mic si unul mai mare :-)

Ziua lui Alex a fost o zi de Luni, asa ca l-am sarbatorit tot weekend-ul anterior. Dupa cum am mai povestit, Sambata (9 octombrie) am fost la Target si si-a ales un set mare Lego cu tema Prince of Persia care il vedeti in poza din dreapta. Trebuie sa recunosc ca si mie imi place Lego, pe langa multiplele avantaje educative ce reies din a construi ceva cu mana proprie, e si distractiv sa te joci cu el cand e gata. Alex deja combina seturile, si iese o lupta interesanta intre tehnologia Star Wars si calitatile atletice ale printului din Persia. Dupa parerea voastra cine castiga? Evident ca seara nu s-a putut indura sa se culce pana nu a construit mai mult de jumatate din set, si atunci a trebuit sa duc munca serioasa de lamurire sa-l bag in pat. Cand a inceput sa primeasca seturi Lego le faceam impreuna ca i se parea greu sa urmareasca instructiunile de constructie din cartulia atasata, dar acum deja vede lucrurile in spatiu foarte bine si ii face placere sa construiasca singur. Cred ca dezvoltarea acestei vederi “tridimensionale” in spatiu a unui desen este unul din avantajele majore a Lego. Mai e desigur si dezvoltarea creativitatii, ca si Alex construieste setul asa cum e el descris in instructiuni si dupa cateva zile se plictiseste de el asa, si incepe sa construiasca nave spatiale cu dotari de tot felul dupa propria imaginatie.

Duminica (10 octombrie) a primit alte cadouri, care le avea Lore cumparate pentru el inca dinainte sa ajungem noi aici. A mai primit un set Lego cu Star Wars (ca doar sint zeci de seturi, fiecare cu cate unul sau mai multe caractere din film si sabii de Jedi, etc), un Bionicle si un set Bakugan. Am iesit in oras si dupa ce ne-am facut shopping-ul necesar si am iesit de la film, ne-am dus in city si am ridicat tortul comandat cu cateva zile in urma. Black Forest cheesecake, mie mi-a placut mult dar la copii asa-si-asa, au mancat un pic dar nu prea mult. Cred ca eram mai castigati cu o punga de bomboane jeleuri in care sa infigem o lumanare :-)  Nu-i bai, Lore si cu mine am avut ce manca seara la televizor toata saptamana. Cheesecake-ul e o prajitura/tort interesant, facut din crema de branza pe o baza de biscuiti pisati. Se adauga fructe sau ciocolata/caramel/etc ori deasupra ori se amesteca in crema. Mie imi place mult, e crema aia dulce de branza care e mai tare un pic (cam ca un jeleu) cu ciocolata deasupra si cu partea de jos mai “crunchy” (adica mai “de rontait”) din cauza biscuitilor. Va mai aduceti aminte de salamul de biscuiti? Ah, amintiri, amintiri. Fac o pauza pana va luati un servetel, sa nu curga saliva pe tastatura… Gata? OK. Si la salamul de biscuiti imi placea crema mai moale cu bucatelele mai tari de biscuiti presarate prin ea. Cam asa e si un cheesecake, daca iei pe furculita o sectiune intreaga de sus pana jos. Yummm.

Pe Luni (11 octombrie) am inceput sa avem mustrari de constiinta ca am luat un tort din care sarbatoritul nu prea a mancat, asa ca ne-am hotarat sa mizam pe ceva ce lumea mananca cu placere din mosi-stramosi, adica gogosi. La iesirea de la lucru Lore a intrat la Donut-King si a luat o cutie intreaga cu gogosi de toate formele, si simpli cu ciocolata si umpluti cu frisca sau alta crema. Acasa am infipt lumanarea in forma numarului 9 in cel mai mare donut, am aprins-o si Alex a suflat cu mult enuziasm (banuiesc ca sa nu curga ceara pe donut, ca ar fi fost pacat). I-am cantat iar “La Multi Ani” si dupa aia s-a lasat linistea in casa, ca toti aveam gurile pline :-)

Cam asa s-au scurs lucrurile in a 9-a aniversare a nasterii dragului nostru Alex. Ii uram si pe aceasta cale La Multi Ani si sa ii dea Domnul sanatate, fericire si tot ce isi doreste.

Se pare ca apuc sa scriu doar o data pe saptamana, desi ar trebui sa ma organizez mai bine si sa scriu macar de doua ori. Vom vedea.

Saptamana trecuta a avut startul perfect, adica a inceput cu o zi libera! A fost ceea ce numesc australienii “Labour Day” si am stat acasa sa ne mai odihnim. Am iesit doar putin prin imprejurimi sa fim la aer, dar n-am facut nimic special.

Marti (5 octombrie) copiii s-au dus la Vacation Care. Au avut o zi in care au stat in perimetrul scolii si am zis ca pentru Nola va fi un pic mai usor daca nu incepe direct cu o excursie. Alex era nerabdator sa mearga, banuiesc ca era mai bine in compania copiilor decat acasa. Nola initial nu a vrut sa mearga dar dupa ce Alex i-a povestit ce si cum e (ca el a fost deja vineri) si-a luat inima in dinti si ne-am dus. Cand am ajuns, unii copii se distrau intr-un castel gonflabil, altii stateau sa fie vopsiti pe par in culori vivace (era o doamna care cu asta se ocupa si facea mici opere de arta, mai ales cu parul lung al fetelor – vezi pozele), alti copii se jucau pe calculator, altii colorau. Alex si-a pus geanta la locul ei si s-a dus direct si rapid la castelul gonflabil. Nola a fost mai retrasa, a trebuit sa se obisnuiasca cu activitatile si cu faptul ca toti vorbeau limba engleza. Am stat cu ea vreo 45 de minute pana in final am lasat-o in compania unei domnisoare tinere care a promis sa aiba grija de ea. Am lasat-o colorand si i-am promis ca vin repede dupa ea. M-am dus acasa si dupa inca vreo ora de cautat pe net dupa masini am iesit in oras sa trec pe la dealeri sa vad pe viu ce am vazut pe net. E nasol fara masina, mai ales aici unde distantele sint mari. Transportul in comun e centrat pe city, adica toate autobuzele si tramvaiele vin dinspre suburbii spre city (si invers, evident). Ia o gramada de timp sa astepti autobuzul care din suburbia ta te duce pana in city, acolo te duci pe jos pana la statia de la care iei celalalt autobuz care te duce in suburbia unde ai treaba. Si uite asa a trecut aproape toata ziua lucratoare si am vazut doar vreo trei masini de pe lista care mi-am facut-o. M-am dus dupa copii si m-am bucurat sa ii vad pe amandoi linistiti. Nola n-a vrut sa povesteasca multe dar Alex a zis ca au avut amandoi o zi buna, s-au jucat, s-au uitat la televizor la desene animate, au mancat fructe si sandwich-uri.

Miercuri a fost o zi mai interesanta pentru copii, pentru ca i-am dus iar la Vacation Care ca sa mearga intr-o mini-excursie la Gorge Wildlife Park (check out the link). E un park ca un fel de gradina zoologica dar cu animale indigene si cele mai multe dintre ele lasate libere in parc (evident, nu cele periculoase). Copiii au fost incantati, au mangaiat koala, au vazut multitudinea de feluri de papagali, Nola ne-a povestit entuziasmata ca a pus mana pe un pui de kangur care si-a scos capul din marsupiu. Doamnele care i-au insotit au facut si poze dar inca nu au ajuns la mine.

Joi am stat toti trei acasa si in afara de masa de pranz luata la un restaurant din apropiere nu am facut nimic interesant. Vineri am stat acasa doar cu Nola pentru ca Alex s-a dus la Vacation Care dat fiind ca in ziua respectiva au mers la film. Aici aproape de noi (3 minute pe jos) este un complex cu cinematografe si alte chestii, si copiii au avut de ales dintre doua filme potrivite pentru grupa lor de varsta. Unul din filme a fost Despicable Me pe care l-am vazut cu copiii in Romania (il recomand, au fost faze la care am ras toti trei de numa), iar celalalt film a fost Diary of a Wimpy Kid. Alex a zis ca l-a savurat, un film cu actori adevarati si ceva animatie pe langa ei.

Sambata dimineata am facut un efort :-) si m-am sculat devreme sa ajung pe ora 9 in city. Am decis sa inchiriem o masina pe doua zile ca sa ne putem misca si sa am ceva cu care sa ma deplasez de la un dealer la altul in frenetica mea cautare a unei masini potrivite pentru noi. Am inchiriat o Toyota Camry, masina frumoasa, mergea bine, dar mare cat un vapor. Eh, poate unii sint obisnuiti cu masini asa mari dar dupa ce am condus Golf-ul mai multi ani mie mi s-a parut mare asta. La 4,81m lungime pe hartie nu pare imensa dar cand o conduci iti da senzatia aia ca trebuie sa iei curbele mai larg un pic sa incapa si fundul. La preluare mi-au spus ca insurance excess (cred ca in Romania ii zice fransiza) e de $3,300 asa ca eram pe punctul sa imi iau niste manusi sa nu cumva sa se intample ceva cu masina. Dupa ce am preluat-o am pornit la vanatoare de masini (de cumparat, nu de impuscat). A fost mult mai comod asa, m-am putut deplasa relativ repede intre locatiile unde erau vehiculele ce prezentau interes. Spun “relativ repede” pentru ca din cauza distantelor de aici si cu masina mi-a luat mai mult decat m-am asteptat sa vad ce aveam de vazut. Mi-am planuit sa ajung acasa pe la 1 cel tarziu ca sa mai putem iesi la un shopping, dar s-a facut ora 2.30 cand am zis ca mai intru la un ultim dealer care avea multe masini in stoc. M-a luat in primire un gigel tanar despre care am aflat ulterior ca era venit din Mexic cu vreo 5 luni in urma. M-a intrebat cam ce mi-am inchipuit ca as vrea sa iau, mi-a aratat ce au ei si tot asa plimbandu-ma printre masinile ce le aveau parcate am vazut una care parea OK. Am luat-o la un test drive si mi-a placut cum merge, asa ca dupa o scurta consultatie telefonica cu Lore (care a zis ceva de genul “ia ce vrei numai sa termini cu vorbitul despre masini tot timpul”) am luat masina. Haha! E un Holden Vectra (adica Opel Vectra cu sigla Holden pe el) din 2004, modelul CDX, motor V6 de 3,2L, cutie automata cu 5 trepte, 90,000km la bord, argintie. Mie imi place, asa ca o sa scriu un post separat despre masina pentru cei interesati sa citeasca. Am platit un mic avans si ne-am inteles ca luni dupa-masa sa vin cu cecul pentru restul sumei si ei sa mi-o pregateasca pana atunci. Am pornit inapoi spre casa in masina inchiriata, mult mai bine dispus de data asta. Pana am ajuns acasa s-a facut 3.30 din pacate, asa ca ne-am imbarcat rapid toti in Toyota si ne-am dus la Tea Tree Plaza, un shopping centre la care mergeam pe vremea cand locuiam aici. Ne-am facut rapid cumparaturile dar si asa ne-a prins ora inchiderii. Ca norocul Alex cu Nola si Lore erau inca in magazin si Alex a apucat sa isi aleaga un set Lego ca si cadou de ziua lui. Si-a luat un set cu tema “Prince of Persia”, ca am vazut impreuna filmul si i-a placut si in setul asta sint figurine cu caracterele din film si se pot construi mai multe scene din film. De acolo am venit acasa si Alex a mai apucat sa se joace un pic cu noua jucarie inainte de culcare.

Duminica ne-am sculat pe la 9 ca sa ajungem la Ikea sa vedem de niste rafturi in camerele copiilor. Ne-am invartit pe acolo si am vazut chestii interesante, dar nici una nu ne-a dat impulsul necesar sa o cumparam. Am iesit de acolo doar cu cateva cutii de plastic in care sa isi mai aranjeze Alex multitudinea de piese Lego care le are. De acolo ne-am dus la Marion Shopping Centre, unde este un complex de cinema-uri cu 30 de sali. Ne-am luat popcorn-ul (care este absolut necesar pentru a savura un film :-) si am vazut Furry Vengeance, o comedie cu Brandon Fraser si Brooke Shields. Dupa film am mai intrat prin cateva magazine si am gasit pana la urma o chestie care are 4 sertare de plastic intr-un stand pe roti, ceea ce cautam pentru camerele copiilor sa isi puna jucariile. Pe la 4 am venit catre city sa luam tortul comandat de Lore pentru sarbatoritul nostru. Ne-am dus cu el acasa si i-am cantat La Multi Ani, dupa care am bagat la ghiozdan cate o felie de Black Forest cheesecake. Mie mi-a placut mult.

Inchei aici acest nou capitol din ceea ce se pare ca vor deveni memoriile mele :-))

Cu drag,

David

Uite ca a trecut saptamana de acomodare. Dupa weekend-ul trecut, cand mai mult am dormit, a urmat o saptamana in care sa ne reacomodam cu locul acesta, in care Lore si cu mine am trait aproape 8 ani si copiii s-au nascut. Incet-incet ne-am obisnuit cu noua atmosfera, in primele zile a fost mai rece (13-14C) si vantos, dar spre sfarsit de saptamana s-a incalzit. In ziua de vineri (24 septembrie) ne-am dus cu copiii pana la scoala pe care o vor frecventa si am cumparat uniforme pentru amandoi. Nu sint uniforme de genul la care va ganditi, asa cum erau ele pe vremurile cand noi eram elevi, adica pantaloni de stofa si sacou, ci e mail mult un fel de trening care are ecusonul scolii pe el. La tricou puteam alege intre rosu si albastru, si evident am luat rosu pentru Nola si albastru pentru Alex. Doamna de la receptie ne-a aratat scoala, am trecut prin sala italiana, sala greceasca, etc. Langa sala de sport e OSHC (Out of School Hours Care, care tradus ar veni ceva de genul “ingrijirea din afara orelor de scoala”), locul unde copiii isi petrec timpul daca parintii lucreaza si nu pot veni dupa ei cand se termina orele de scoala. Am facut cunostinta cu doamna care conduce OSHC si am luat formularele de inscriere pentru cei doi copii. Ne-am interesat si de programul de vacanta, sa vedem daca e ceva ce i-ar atrage pe Alex si Nola. Da, stiu ca va intrebati ce e un program de vacanta in cadrul scolii. Cum Australia traieste practic prin imigrantii sai, sunt foarte multe familii care s-au stabilit aici pe cont propriu, adica fara familia extinsa, fara rude. Parintii lucreaza, fie ca e scoala, fie ca e vacanta, deci copiii au nevoie de ingrijire pe perioada orelor de lucru si pe intreaga perioada a anului. Asadar, OSHC incepe programul de la 7.30 dimineata, de la 9 incep orele de scoala si tin pana la 3 dupa-masa, cand se continua OSHC pana la 6. In acest fel un parinte care lucreaza de la 9 la 5 are unde sa-si lase copilul sub ingrijire calificata. Stiu ca pentru cei ce traiesc in Romania, unde toata lumea are bunici, unchi, matusi sau femeie in casa, acest lucru pare ciudat, dar in afara orelor de scoala copiii petrec timp in compania prietenilor, au la dispozitie console de jocuri, jucarii, carti, fac jocuri sportive sau daca au nevoie primesc ajutor la teme. Pe timpul vacantelor scolare se pregateste pentru copii un program ce contine jocuri, excursii de cate o zi, mici ateliere de arta, indemanare, gatit, etc. Se intalnesc copii din toata gama de scoala primara (care aici contine grupa de varsta care in Romania este grupa mare pregatitoare pana la clasa a 6-a inclusiv) deci copiii au ocazia sa se socializeze cu cei de varsta mai mica sau mai mare decat ei.

Hmmm, vad ca am facut o paranteza mai mare decat as fi vrut, deci ar fi cazul sa ma intorc la treburile noastre. Dupa ce am vizitat scoala si am luat uniformele am trecut pe la complexul comercial de langa noi. Apartamentul nostru este intr-o cladire care e a doua dupa cladirea de pe colt, noi stam pe Osmond Terrace si cealalta strada se numeste The Parade. Chiar de la coltul nostru incepe o zona interesanta a strazii The Parade, cu magazine, cafenele, restaurante. De obicei in suburbii nu sint astfel de zone, magazinele sint concentrate in centre comerciale si strazile contin doar case. Zona aceasta cu un pic de “viata” a fost unul din motivele pentru care am ales sa inchiriem acest apartament. Pe langa magazinele mici de pe Parade, avem si doua complexe comerciale care sint aproape fata-in-fata, pe cele doua parti ale strazii. In unul din ele avem un Coles, care e un lant de supermarketuri national, iar in celalalt un Foodland, care e un lant local in Australia de Sud. Ne-am luat cate ceva de mancat si am venit acasa sa o asteptam pe Lore sa vina de la lucru.

Sambata Lore a profitat de ziua libera sa petreaca timp cu copiii iar eu am iesit in oras sa cheltui din banii adunati de ea in ultimele 3 luni  :-))   M-am dus pana in city cu lista de cumparaturi, chestii de genul masa de calcat, cos de gunoi, niste pahare si boluri de plastic, chestii din astea mondene, plictisitoare. Evident, m-am indreptat direct catre JB HiFi. N-am iesit de acolo pana nu am luat o plasma de 50inch, un DVD player si o masuta de sticla pe care sa stea chestiile. Cand am iesit m-am simtit mai bine, asa ca m-am dus sa iau masa de calcat…

Duminica am iesit in parcul dinspre city, copiii s-au jucat la locul de joaca iar mai tarziu ne-am dat cu barca pe lac. Pe Lore n-am reusit sa o convingem sa urce in barca, ne-am dus noi trei prima data dar nici Nola nu prea s-a simtit in largul ei odata ce a inceput sa se balanseze barca. Am dat o tura apoi am tras la mal sa iasa Noli si am schimbat locurile cu Alex, el a vaslit si eu am stat ca un boier sa admir privelistea. Misto.

Luni dimineata m-am dus pana la Telstra Shop-ul de pe Parade sa aranjez partea de “comunicatii” (Telstra e echivalentul Romtelecom-ului). Am facut contract pentru linie de telefon fix, internet si doua telefoane mobile. Gigeii mi-au dat chestia care ei o numesc T-Hub, un telefon fix wireless cu un ecran touchscreen atasat pe care poti accesa internetul. Chestie interesanta, ca aparatul cu ecranul respectiv e totdeauna pornit, asa ca pentru lucruri minore, cum ar fi temperatura exterioara sau de genul, nu trebuie sa pornesti laptopul. In prospect zice ca se pot asculta si posturi de radio online. Cool. Pentru Lore am luat un Nokia C-05 ca si-a dorit un telefon mai traditional, singura ei cerinta a fost o camera foto decenta. Eu nu m-am putut abtine si mi-am luat un Samsung Galaxy S cu Android 2.1 la bord. I like it. Dupa-masa a venit camioneta cu televizorul, DVD player-ul si masuta – noroc ca este lift in cladire ca erau grele de numa. Gigelu le-a adus pana in apartament dupa care ne-am pus cu Alex ca doi copii (unul mic si unul mare) sa despachetam. Am asamblat masuta, apoi am atasat stativul la televizor si le-am aranjat in coltul living-ului. Am setat televizorul sa caute automat si a gasit 16 canale digitale, din care vreo 4 in format HD. Aici deja se emite televiziunea free-to-air (adica cea gratuita pe calea aerului) in format digital.

Marti dimineata am iesit putin la un auto dealer care e la vreo 20 de minute pe jos de noi sa arunc o privire la un Holden Astra ce l-am vazut pe net si parea OK. Holden e subsidiara australiana a General Motors, au masina proprie proiectata si construita in-house care se numeste Commodore, si restul gamei o imprumuta de la alte brand-uri ce apartin GM. Au si Cruze, care vine de la fosta Daewoo, aveau si Astra care venea de la Opel, au Captiva, etc. Anyway, Astra era o masina buna, asa ca m-am dus sa o vad pe asta din 2006. Motor de 1.8L pe benzina, cutie automata, cam 80,000km la bord, argintie. Am dat o tura cu ea, era OK, dar mi s-a parut cam mica pe dinauntru. Eu eram cu impresia ca e aceeasi categorie cu Golf-ul care l-am avut in Romania, dar asta era mai stramtorata. Ar fi o masina buna de plimbat prin oras, si adevarul e ca probabil cam atat vom face cu masina, dar parca totusi as vrea una putin mai incapatoare.

Miercuri m-am dus iar pana in city sa imi schimb adresa pe permisul de conducere. In 2005 mi-am prelungit permisul pe 10 ani, dar are pe el adresa noastra veche si am vrut sa schimb ca sa ma pot legitima. Aici nu exista buletin, oamenii se legitimeaza in marea majoritate cu permisul de conducere, sau pasaport, card bancar, etc. Am facut schimbul de adresa online si trebuia sa intru doar pentru un minut la un SA Customer Care Centre pentru un abtibild care se lipeste pe spatele permisului si contine noua adresa. Customer Care Centre e un concept foarte interesant, este practic punctul in care cetateanul intra in contact cu autoritatile locale indiferent de natura problemei, fie pentru chestii pentru care in Romania mergi la Politie (permis de conducere, inregistrarea unei noi masini, etc), fie pentru chestii pentru care in Romania te duci la evidenta populatiei, fie pentru pasapoarte. E comod, la intrare e o tipa care te intreaba ce doresti si apoi iti da un bilet cu un numar de ordine. Cum totul e online, oricare ghiseu poate rezolva orice problema. Ma gandesc cu groaza la finantele din Oradea, unde mergi la ghiseul x sa spui ce vrei, apoi esti trimis la ghiseul y sa iei de acolo formularul tz, care completat trebuie depus la ghiseul z, dupa care poti sa mergi la caserie si in sfarsit ai voie sa dai bani la guvern. Anyway, dupa ce am aranjat treaba cu permisul am dat o fuga pana pe Main North Road unde sint multe auto dealership-uri. Am vazut pe net un Subaru Liberty si am fost curios de el. Am dat o tura si cu masina asta, motor de 2.5L, cutie automata, albastra. Mergea frumos, rafinat, se vedea ca e made in Japan. Dar mi s-a parut cam folosita pe alocuri. Nu stiu, ma mai gandesc. Acasa ne-am dat talente in bucatarie cu copiii, am facut crema de avocado cu branza, very yummie (vezi foto, facut cu Samsung Galaxy S). Din pacate spre seara Noli a facut febra, m-am dus pana la farmacia de langa noi si am luat un Nurofen pentru copii.

Joi dimineata ne-am dus cu Noli la doctor ca toata noaptea a fost calda. Medicul a examinat-o, la urechi era bine (fara infectie), la plamani curat ca lacrima si in gat nu era rosie. A zis ca are o raceala virala care bantuie prin zona si ca nu avem altceva ce sa facem decat sa tinem temperatura sub control cu Nurofen. Am venit acasa si am stat cu ea pe canapea si ne-am uitat la televizor.

Vineri Alex s-a dus la Vacation Care, adica la programul de vacanta de la scoala. S-au dus la un muzeu aviatic unde au vazut avioane de tot felul, inclusiv din al doilea razboi mondial. Alex a urcat si in cabina, a fost foarte incantat, toata seara a vorbit despre asta. Dupa muzeu s-au dus la un parc de distractii unde s-au jucat si s-au zbenguit pe afara. Cu Noli ne-am dus dupa el pe la 5, era afara si se juca cu ceilalti copii. Nola a fost tot cam calduta, dar stabil.

Sambata dimineata Nola nu mai avea febra, dar nici nu prea avea chef de facut mare lucru, a stat mai mult si s-a uitat la televizor. Cum afara era vreme buna eu am iesit cu Alex si ne-am plimbat pana in city (sint vreo 20-25 de minute de plimbare). Am intrat la Toys-R-Us si am vazut o bicicleta misto care era la pret redus si ne-am folosit de ocazie sa luam la baiat bitza. Era gata asamblata, ne-au umflat cauciucurile si eram gata sa iesim cu ea, cand am observat si o bicicleta de adulti la pret redus si m-am gandit ca e aiurea sa ma plimb pe langa bicicleta lui pana acasa, asa ca mi-am tras si eu bitza. La iesirea din city ne-am plimbat cu bicicletele prin parcurile inconjuratoare si apoi am luat-o spre casa.

Duminica Nola era mai vioaie si am zis ca ar fi cazul sa o scoatem si pe ea la aer un pic, asa ca ne-am indreptat iar spre parc. Fetele pe jos iar baietii cu bicicleta. La un moment dat Nola a inceput sa intrebe cum de ea nu are bicicleta, si ne-am dus iar la Toys-R-Us si am gasit una potrivita pentru ea. E roz spre violet, cu cauciucurile de culoare alba. O bicicleta demna de o domnisoara. Are si rotile ajutatoare cu care merge inca acum, dar avem in plan sa invatam sa mergem fara ele.

Vad ca am scris un roman intreg, sper ca nu v-ati plictisit de citit si mai treceti din cand in cand sa vedeti ce mai e nou pe blog.

Cu drag,

David