Ia lucrurile frumos pe rand, partea I apoi II, ca sa vezi si tu in ordine ce si cum s-a intamplat…

22 septembrie 2010

Ahhh, Singapore. Am eu o slabiciune pentru aeroportul asta, dar cred ca pe drept cuvant. Il tot compar cu cel din Frankfurt, ca am trecut prin ambele aeroporturi de mai multe ori si am avut ocazia sa imi formez o parere. Cum am pasit afara din avion am intrat in coridorul acela care te duce pana in terminal care era mochetat cu gust si curat ca lacrima. 1-0 pentru Singapore. Poate vi se pare copilareasca remarca despre mocheta, dar eu cred ca ea contribuie la o atmosfera mai calduroasa. E si mai liniste, nu se aude tacanitul tocurilor de dama, si creaza o atmosfera mai prietenoasa, mai degajata in cladire. Evident, nu se fumeaza niciunde in aeroport. Uite ca se poate trai si fara tutun. Sint oameni la intrarea in terminal care te intreaba cu zambetul pe buze daca esti doar in tranzit, si daca da, iti spun de la care gate va pleca avionul urmator. Am gasit un carucior pentru bagajele de mana si ne-am oprit langa prima toaleta. Am intrat prima data cu Alex si am lasat-o pe Nola chiar langa usa sa stea pe carucior. In toaleta am intrat cu Alex in separeul pentru copii (adica cu toaleta mai joasa) si dupa aceea ne-am dus la chiuveta de copii. Ne-am spalat pe maini, ne-am sters cu prosoapele de hartie plasate discret chiar in spatele oglinzii si le-am aruncat in cosul de gunoi individual plasat langa fiecare chiuveta. Apoi ne-am spalat pe dinti cu periuta si pasta pe care le-am primit de la Qantas (cu ei am zburat Frankfurt – Singapore). Dupa ce am terminat cu Alex, am facut schimbul de copii si am intrat cu Nola. Dotarea toaletei ma face sa spun: 2-0 pentru Singapore.

Asa mai fresh cum eram, am zis sa mergem si sa cautam un loc de joaca unde sa petrecem timpul pana la zborul urmator. Am avut putin peste 4 ore de asteptat, asa ca nu trebuia sa ne grabim niciunde. Am trecut pe langa magazine de tot felul, de la haine, cosmetice, valize, artizanat, pana la carti, jucarii, electronice, cafenele, restaurante. Am intrebat pe cineva unde gasim playground-ul si am luat liftul pana la etajul respectiv. Locul de joaca nu era mare, dar n-am avut chef sa ne mai plimbam si sa cautam altul asa ca am ramas acolo. O plasma pe perete pe care rula Cartoon Network cu scaune ce aveau difuzoare individuale incorporate (ca sa nu fie galagie in aeroport ci sa auda doar copilul care sta pe scaun). Loc de joaca cu niste chestii de catarat, tobogan si saltele pe care Alex a sarit de iar a transpirat tot. Langa locul de joaca separeu pentru mame cu copii de alaptat, loc de schimbat scutece. 3-0 pentru Singapore. Pe drum spre locul de joaca am vazut un loc cu calculatoare si acces gratuit la Internet, asa ca i-am lasat putin pe copii sa se joace si am dat o fuga sa scriu un mail rapid la Lore ca sintem bine. Apoi am vazut un Dunkin’ Donuts si m-am oprit sa iau ceva de bagat in gura. Toate donut-urile aratau apetisant, asa ca am luat cate trei din trei feluri. Cand mi-a luat comanda tipa a zis ca daca iau atatea atunci imi mai da si trei bonus, deci m-am ales cu 12 donuts. Am mai luat cate o sticla de apa plata pentru fiecare copil si o cola pentru mine. Am putut plati in euro dar am primit restul in dolari singaporezi. Cat credeti ca m-au costat 12 gogosi, 2 ape plate si o cola? … 13 euro. Un 4-0 mare si gras pentru Singapore fata de Frankfurt.

Am stat si ne-am indopat cu donuts in timp ce ne uitam la Tom si Jerry. Alex a observat ceva mai incolo un playground care parea mai mare dar nu era nimeni in el si eu am concluzionat ca probabil e inchis. Nu mai aveam chef de plimbari cu bagajele dupa noi ca eram si eu destul de obosit. Din acest motiv n-am apucat sa vizitam nici lacul cu pesti exotici, nici gradina cu orhidee. Nu-i bai, o sa le vedem data viitoare. Cand ne-am plictisit de stat intr-un loc (si s-au terminat donut-urile) am inceput sa mergem catre gate. Cum aveam in buzunar acei dolari singaporezi, am zis ca n-are rost sa-i aduc cu mine si cand am trecut pe langa un magazin cu jucarii le-am spus la copii ca pot sa-si aleaga cate o jucarie in limita bugetului care il avem. Pai, nu pot sa spun ca s-au hotarat usor, deja ma plictisisem de atata mers cand la unul cand la altul sa le spun cat costa fiecare chestie, daca o putem lua sau nu. Intr-un final au decis, si s-a potrivit asa bine ca am ramas doar cu cativa centi. Nola a luat o papusa cu par lung si haina “designer”, iar Alex un “fighter droid” din Star Wars si un bakugan. Ne-am indreptat catre security si control pasapoarte. Aici surpriza, tipul care a verificat boarding pass-urile a observat ca avem doua pe numele lui Alex si niciunul pe numele meu. Probabil tipa de la Transilvania Travel din Oradea l-a scris din greseala de doua ori pe Alex pe zborul acesta Singapore-Adelaide, de aceea la Budapesta cand trebuia sa fi primit toate boarding pass-urile pana in capat am primit 8 in loc de 9 (ca aparatul nu a imprimat pe cel pentru Alex de doua ori). Cand m-a “rezolvat” persoana de la ghiseu din Budapesta pur si simplu a mai imprimat unul pentru Alex si nu mi-a trecut prin cap sa verific numele pe fiecare. Anyway, tipul a fost foarte serviabil, ne-a luat la o parte, a luat pasapoartele, au sunat la Canberra, nu stiu ce au vorbit, dar in cateva minute mi-au imprimat un boarding pass pe numele meu si ne-au lasat sa intram. Mai aveam vreo 20 de minute pana la imbarcare, timp in care Alex evident nu a rezistat si a desfacut fighter droid-ul de Star Wars. Ne-am imbarcat iar printre primii si Nola a adormit iar inca inainte de decolare. A tras un somn pana ne-au adus mancarea de seara, cand s-a trezit si a mancat ceva. Apoi ne-am pus toti pe televizoare, eu nici nu mai imi aduc aminte ce film am vazut, cred ca m-am uitat la el doar ca sa am ochii atintiti undeva. Zborul a trecut ceva mai greu, ca deja toti asteptam sa se termine calatoria si sa o vedem pe Lore. Am ajuns conform orarului, in 23 septembrie la 6.40 dimineata. Am trecut de controlul pasapoartelor si ne-am dus la recuperat bagajele de cala. Am luat doua carucioare si am asteptat cam un sfert de ora care ni s-a parut cel putin o ora, Alex era revoltat cum de altii si-au primit bagajele deja si noi nu. Pana la urma au iesit si ale noastre, usor de recunoscut cu folia pe ele. Le-am incarcat pe carucioare, am pus-o pe Nola in gat si ne-am pus la coada la controlul vamal. Alex a fost iar de mare ajutor, ca nu as fi putut impinge amandoua carucioarele. Am trecut cu bine de vama si la iesire am avut parte de o reuniune cu lacrimi de ambele parti. A fost asa de bine sa o strangem pe Lore in brate.

Daca n-ai citit inca partea I, du-te mai jos si citeste, ca se leaga…

21 septembrie 2010

Inca de acasa din Romania cand le povesteam copiilor despre drum, le spuneam ca la Frankfurt in aeroport este McDonalds unde probabil vom merge sa mancam ceva. Evident ca n-am scapat de gura lor si cum am ajuns in terminal a trebuit sa mergem la un ghiseu de informatii si sa intrebam unde gasim aceasta veritabila fortareata a bagatului la ghiozdan. Aeroportul din Frankfurt este o cladire mare, moderna, dar mie mi s-a parut cam rece (si nu din cauza temperaturii scazute).

Multe etaje, scari rulante, multa sticla si metal. Am gasit valoroasa institutie de potolit foamea relativ usor, si cu toata bascalia facuta pe seama ei, m-am bucurat de ea. Avea un loc de joaca destul de mare si datorita orei inaintate (era trecut de ora 9 seara) nu era prea multa lume. M-am dus sa comand meniurile si am dat de o tipa de x-shpe ani (cam toate erau asa, dar nu salivati baieti, ca nu erau cine stie ce) si am inceput sa ma exprim in engleza. Pana spuneam nume standard de meniuri totul a fost OK, tipa dadea impresia ca vorbeste engleza, dar cand am indraznit sa intreb ce jucarii sint disponibile la Happy Meal deja comunicarea s-a ingreunat. Eu am intrebat daca sint doua jucarii din care se poate alege (cei cu copii mici ma vor intelege, ei stiu ca alegerea jucariei nepotrivite poate duce la drame greu de potolit), dar tipa a crezut ca vreau doua jucarii la un meniu, s-a tot consultat cu celelalte “blonde” din jur si cu greu le-am facut sa inteleaga ca nu sint un terorist, nu vreau o jucarie in plus. Anyway, pana la urma am rezolvat si am reusit sa obtin meniurile.

Copiii erau obositi deja (eram pe drum de mai mult de 9 ore) dar adrenalina pompa in ei si se zbenguiau la locul de joaca de a trebuit sa dau jos haine de pe ei ca transpirau. In total am avut aproape 4 ore de asteptat la Frankfurt, asa ca am tras de timp acolo cat am putut. Meniurile s-au consumat incet-incet, intrerupte de pauze lungi si dese de fugareala la locul de joaca. La atata fugit li s-a facut sete si au cerut apa. M-am dus sa iau de la McDonalds dar spre suprinderea mea au spus ca nu au decat apa minerala. Cum ai mei nu beau asa ceva, am dat o tura pe la celelalte cafenele din preajma care mai erau deschise si m-am oprit la una care avea. Am cerut o sticla de 0,5L de apa plata si cand am auzit cat imi cere mi-a venit sa i-o torn in cap – 3,25euro. Adica sa dai 14RON pe o apa chioara! Am inghitit in sec si am luat-o. Dupa ce am stat cat am putut de mult la masa ne-am hotarat sa mergem la gate (nu stiu exact cum ii spune la chestia asta in romana, “poarta” nu prea imi vine sa ii zic, e locul acela de unde deja te imbarci pe avion). Am trecut prin security, ceea ce a fost un calvar de fiecare data, scoate cele doua laptopuri din genti, scoate geaca la fiecare, cureaua, etc, iar pe partea cealalta “asambleaza” iar bagajele ca sa le poti duce. Am ajuns la gate cu vreo 40 de minute inainte de imbarcare, timp in care Nola n-a mai rezistat si a adormit pe bancheta. Era trecut de 11 ora Germaniei, adica trecut de miezul noptii in Romania. Alex s-a mai jucat un pic pe iPod, dar si pe el se vedea ca e rupt de oboseala. La prima strigare ne-am dus iar in fata si ne-am imbarcat printre primii. Cu atatea bagaje de carat nu am putut sa o iau pe Nola in brate, asa ca a trebuit sa o trezesc, draga de ea a urcat in avion ca un somnambul. Cum a ajuns in scaun, a pus capul jos si a adormit instantaneu. Si Alex ar fi facut la fel dar a vazut varietatea de multimedia pusa la dispozitie pe un zbor intercontinental si nu a rezistat tentatiei. Adrenalina si-a spus iar cuvantul, abia a asteptat sa decolam si sa ajungem la inaltimea de zbor ca sa se dea drumul la televizoarele incastrate in spatarele scaunelor. Trebuie sa recunosc ca si mie mi-a placut, era o telecomanda cam ca de joc video, cu tot felul de butoane cu care puteai sa iti alegi canale radio, canale TV, filme impartite pe categorii (de la premiere, la filme mai vechi, la filme pentru copii, documentare, etc), jocuri video, informatii legate de zbor. Desi i-am spus ca filmele vor fi tot acolo si dupa ce se trezeste, Alex a tinut neaparat sa se uite la How to Train Your Dragon, un film animat care l-am pierdut la cinema anul acesta. Intre timp ne-au adus si meniul ca sa putem alege cand vor aduce cina. Alex a ales pestele grill cu orez si morcovi, iar eu am luat rulada de vitel cu cartofi natur si salata. Am incercat sa o trezesc si pe Nola sa manance ceva, dar n-am reusit. La intrebarile mele insistente de genul “puiule, ai dori sa mananci ceva?” am obtinut doar niste mormaituri cu ochii inchisi de genul “sandwich din ala cu sunca si cascaval…” . Am lasat-o sa doarma. Dupa ce am terminat de mancat am incercat iarasi sa il lamuresc pe Alex sa se culce dar se pare ca lucrul inceput trebuie terminat, asa ca a continuat cu filmul. Eu m-am pus sa ma uit la Sex and the City 2 ca prima parte mi-a placut si pe asta nu am vazut-o inca. Lui Alex saracul ii cadea capul de oboseala dar incapatanat cum e, nu s-a lasat pana nu s-a terminat filmul. Apoi a pus capul jos si a adormit. I-am dat si lui perina si l-am acoperit cu patura de sub scaunul lui. Cand s-a terminat si filmul meu am tras si eu pe dreapta (sau pe stanga? nu mai imi aduc aminte). Nu stiu exact cat am dormit, dar cand ne-am trezit inca mai aveam destul din zbor. Cursa tine 12 ore, asa ca ai timp de facut de toate, si de dormit, si de mancat, si de vazut filme. Cum toti trei eram treziti, ne-am pus iar pe consum mutimedia. La Nola i-am pus Disney Channel, Alex s-a uitat la Shrek Forever After, iar eu la She’s Out of My League. Cu vreo doua ore si ceva inainte de aterizare ne-au adus micul dejun, toti trei ne-am ales dejun cald ca ni s-a parut mai bun decat o gramada de salamuri si sunca. Am primit oua prajite (nu ochiuri ci celalalt fel, am un lapsus acum, nu stiu cum le zice in romana, noi le spunem “rantotta”) cu cate un carnacior prajit si o chifteluta din aia de cartofi, iaurt de fructe, suc de portocale, un croissant, o paine mica, unt, gem si la alegere ceai sau cafea. Ouale au cam trecut la fiecare, Nola a mancat iaurtul ei si al meu si croissant-ul, Alex croissant-ul si painea lui si a mea cu unt si cu gem. Pe langa sucul de portocale am baut si ceai. A fost figura Alex, a zis ca cere ceai cald ca ala il linisteste (probabil a auzit chestia asta de la noi candva) dar tot drumul a fost ca bagat in priza. Anyway, dupa ce am mancat ne-am mai uitat un pic la televizor si apoi au oprit entertainment-ul pentru a se pregati de aterizare. Am ajuns la Singapore la ora locala 6 seara.

Va urma…

21 septembrie 2010.

Dupa o noapte de impachetat si aranjat lucruri de ultima ora prin casa, m-am culcat pe la 5.30 dimineata ca sa ma scol la 8. Barbierit, dus, imbracat, pregatit mic dejun pentru copii. Am iesit in oras sa mai aranjez niste treburi si pe drum inapoi am luat si niste covrigi proaspeti de la Cheregi. La 12 a venit microbuzul si ne-am impachetat rapid bagajele. Bine ca era microbuz, ca altfel nu ne incapeau toate boarfele. Am avut trei valize mari care le-am umplut la limita (greutatea permisa era de 23kg iar eu am “fortat limita” cu putin peste 24kg in fiecare valiza) si patru bagaje de mana. Unul din bagajele de mana a fost o geanta Adidas care am luat-o anul acesta pentru sport, care impachetata pana la refuz cu haine era aproape cat jumatate de valiza. Un alt bagaj de mana a fost geanta de scoala a lui Alex care am umplut-o cu jucarii de plus. In rest am avut un laptop bag cu iPod-ul lui Alex si laptopul mic, si o geanta de mana cu haine de schimb pentru drum, geaca pentru fiecare si laptopul mare. Dupa o scurta oprire la Mol-ul de pe Borsului pentru alimentare, am ajuns la vama. O doamna vames a urcat, ne-a verificat pasapoartele si m-a intrebat subit daca am vreo imputernicire de la mama copiilor ca sa-i trec granita. Oops! Am facut hartia respectiva la notar inainte de a pleca Lore si am avut-o in torpedo la masina tot timpul. De cate ori am iesit cu ei in ultimele trei luni nimeni nu m-a intrebat de hartia respectiva, si evident ca acum, cand nu aveam hartia la mine, o tinea mortis ca ei ii trebuie. Pana la urma am trecut fara sa trebuiasca sa mearga cineva inapoi dupa hartie. A urmat un drum lung pana la aeroport, copiii au avut perioade de plictiseala cand nu isi gaseau locul in microbuz. Am ajuns pana la urma pe la ora 4, adica ora 3 in Ungaria. Microbuzul a oprit in fata intrarii, ne-am scos repede bagajele si am ramas cu ele pe trotuar. Alex a gasit doua carucioare pe care ne-am inghesuit toate boarfele si le-am impins pana inauntru in terminal. Avionul pleca la 6, asa ca la ora 3 inca nu se putea face check-in. Ne-am pus pe niste scaune si am asteptat. Intre timp am “impachetat” valizele mari in folie ca sa fie mai protejate de socurile la care vor fi supuse la transferul dintr-un avion in altul. Pe la 4 fara ceva am facut check-in la unul din aparatele care scaneaza pasaportul, si am avut surpriza sa primesc doar doua boarding pass-uri pentru ultima parte a calatoriei, adica cea de la Singapore la Adelaide. L-am intrebat pe un gigel de acolo care-i faza si zicea ca o sa ne rezolve persoana de la ghiseu cand predam bagajele. Ne-am pus la coada, Alex a fost de mare ajutor ca dragul de el a tras dupa el o valiza din aia mare, si am ajuns la ghiseu. Am transpirat un pic cand am vazut ca fiecare valiza are cam 24,5kg si tipa s-a interesat sa vada daca si Qantas (cu care urma sa zburam din Frankfurt incoace) accepta 23kg la valizele de cala. Ca norocul, era scris pe hartia de confirmare a biletelor la toate zborurile ca greutatea permisa e 23kg, deci ni le-a acceptat. A aruncat o privire suspecta catre bagajele noastre de mana mari cat casa, dar dupa ce Noli i-a aruncat un zambet tipa s-a muiat si a pus pe ele cate o eticheta “approved hand luggage”. Huh, am rasuflat usurat ca am scapat de bagajele mari. Ne-am pus frumos inapoi pe scaune si am asteptat cu Agi impreuna sa vina Reka dupa ea. Pe la 5 fara un sfert a venit Reka cu cei doi copii in masina, din pacate Zalan era bolnavior asa ca ne-am luat ramas bun de la ei doar prin geam. Pusi la Agi si s-a dus. Nu am avut de ce sa mai stam afara in terminal cu copiii, asa ca am trecut prin security si ne-am dus la gate-ul la care urma sa ne imbarcam. Am trecut si pe la unul din magazinele de cosmetice si am luat cea mai mica crema de maini posibila ca eram atat de uscat pe maini ca imi crapa pielea. Ne-am dat toti frumos cu crema si am asteptat imbarcarea. Cand au anuntat ca asteapta sa se prezinte cei cu motive de imbarcare mai devreme, ne-am luat bagajele si ne-am dus. Am zis ca sint singur cu doi copii si evident ne-au lasat sa mergem in fata. Am asteptat vreo 10 minute luuungi dupa autobuz, in care amandoi copiii ma tot intrebau unde e autobuzul, de ce nu vine, de ce trec atatea goale si nu se opresc, etc. Pana la urma am ajuns in avion si, ghinion, am stat chiar pe randul unde era o usa de siguranta si deci nu era geam. Chiar si asa, a trebuit sa stabilim de la inceput ca Alex va sta langa “geam” prima jumatate a calatoriei iar Nola in a doua jumatate. Am decolat, ne-au adus niste sandwich-uri si pana sa le mancam am si inceput pregatirile pentru aterizare. La Frankfurt ne-au dus iar cu autobuzul pana la terminal si ne-am orientat pentru ceva de facut pana la urmatorul avion.

Va urma…