21 septembrie 2010.
Dupa o noapte de impachetat si aranjat lucruri de ultima ora prin casa, m-am culcat pe la 5.30 dimineata ca sa ma scol la 8. Barbierit, dus, imbracat, pregatit mic dejun pentru copii. Am iesit in oras sa mai aranjez niste treburi si pe drum inapoi am luat si niste covrigi proaspeti de la Cheregi. La 12 a venit microbuzul si ne-am impachetat rapid bagajele. Bine ca era microbuz, ca altfel nu ne incapeau toate boarfele. Am avut trei valize mari care le-am umplut la limita (greutatea permisa era de 23kg iar eu am “fortat limita” cu putin peste 24kg in fiecare valiza) si patru bagaje de mana. Unul din bagajele de mana a fost o geanta Adidas care am luat-o anul acesta pentru sport, care impachetata pana la refuz cu haine era aproape cat jumatate de valiza. Un alt bagaj de mana a fost geanta de scoala a lui Alex care am umplut-o cu jucarii de plus. In rest am avut un laptop bag cu iPod-ul lui Alex si laptopul mic, si o geanta de mana cu haine de schimb pentru drum, geaca pentru fiecare si laptopul mare. Dupa o scurta oprire la Mol-ul de pe Borsului pentru alimentare, am ajuns la vama. O doamna vames a urcat, ne-a verificat pasapoartele si m-a intrebat subit daca am vreo imputernicire de la mama copiilor ca sa-i trec granita. Oops! Am facut hartia respectiva la notar inainte de a pleca Lore si am avut-o in torpedo la masina tot timpul. De cate ori am iesit cu ei in ultimele trei luni nimeni nu m-a intrebat de hartia respectiva, si evident ca acum, cand nu aveam hartia la mine, o tinea mortis ca ei ii trebuie. Pana la urma am trecut fara sa trebuiasca sa mearga cineva inapoi dupa hartie. A urmat un drum lung pana la aeroport, copiii au avut perioade de plictiseala cand nu isi gaseau locul in microbuz. Am ajuns pana la urma pe la ora 4, adica ora 3 in Ungaria. Microbuzul a oprit in fata intrarii, ne-am scos repede bagajele si am ramas cu ele pe trotuar. Alex a gasit doua carucioare pe care ne-am inghesuit toate boarfele si le-am impins pana inauntru in terminal. Avionul pleca la 6, asa ca la ora 3 inca nu se putea face check-in. Ne-am pus pe niste scaune si am asteptat. Intre timp am “impachetat” valizele mari in folie ca sa fie mai protejate de socurile la care vor fi supuse la transferul dintr-un avion in altul. Pe la 4 fara ceva am facut check-in la unul din aparatele care scaneaza pasaportul, si am avut surpriza sa primesc doar doua boarding pass-uri pentru ultima parte a calatoriei, adica cea de la Singapore la Adelaide. L-am intrebat pe un gigel de acolo care-i faza si zicea ca o sa ne rezolve persoana de la ghiseu cand predam bagajele. Ne-am pus la coada, Alex a fost de mare ajutor ca dragul de el a tras dupa el o valiza din aia mare, si am ajuns la ghiseu. Am transpirat un pic cand am vazut ca fiecare valiza are cam 24,5kg si tipa s-a interesat sa vada daca si Qantas (cu care urma sa zburam din Frankfurt incoace) accepta 23kg la valizele de cala. Ca norocul, era scris pe hartia de confirmare a biletelor la toate zborurile ca greutatea permisa e 23kg, deci ni le-a acceptat. A aruncat o privire suspecta catre bagajele noastre de mana mari cat casa, dar dupa ce Noli i-a aruncat un zambet tipa s-a muiat si a pus pe ele cate o eticheta “approved hand luggage”. Huh, am rasuflat usurat ca am scapat de bagajele mari. Ne-am pus frumos inapoi pe scaune si am asteptat cu Agi impreuna sa vina Reka dupa ea. Pe la 5 fara un sfert a venit Reka cu cei doi copii in masina, din pacate Zalan era bolnavior asa ca ne-am luat ramas bun de la ei doar prin geam. Pusi la Agi si s-a dus. Nu am avut de ce sa mai stam afara in terminal cu copiii, asa ca am trecut prin security si ne-am dus la gate-ul la care urma sa ne imbarcam. Am trecut si pe la unul din magazinele de cosmetice si am luat cea mai mica crema de maini posibila ca eram atat de uscat pe maini ca imi crapa pielea. Ne-am dat toti frumos cu crema si am asteptat imbarcarea. Cand au anuntat ca asteapta sa se prezinte cei cu motive de imbarcare mai devreme, ne-am luat bagajele si ne-am dus. Am zis ca sint singur cu doi copii si evident ne-au lasat sa mergem in fata. Am asteptat vreo 10 minute luuungi dupa autobuz, in care amandoi copiii ma tot intrebau unde e autobuzul, de ce nu vine, de ce trec atatea goale si nu se opresc, etc. Pana la urma am ajuns in avion si, ghinion, am stat chiar pe randul unde era o usa de siguranta si deci nu era geam. Chiar si asa, a trebuit sa stabilim de la inceput ca Alex va sta langa “geam” prima jumatate a calatoriei iar Nola in a doua jumatate. Am decolat, ne-au adus niste sandwich-uri si pana sa le mancam am si inceput pregatirile pentru aterizare. La Frankfurt ne-au dus iar cu autobuzul pana la terminal si ne-am orientat pentru ceva de facut pana la urmatorul avion.
Va urma…