Ia sa vedem, ce s-a intamplat in luna Martie…..

Sambata, 12 Martie, a fost o zi excelenta. Dimineata a trebuit sa ma scol mai devreme decat intr-o zi obisnuita de weekend, ca sa prind avionul de ora 9 spre Melbourne. Ce sa fac acolo, va intrebati? Haha! De ziua mea am primit de la draga mea sotie un bilet in randul intai la Top Gear Live show. Da, stiu, e grozava Lore.

La aeroport am intrat in vorba cu un gigel care arata echipat cam ca mine (doar un rucsac si telefonul :-) si evident, mergea si el doar pentru o zi sa vada show-ul. Ne-am hotarat ca la aterizare sa ne intalnim si sa luam un taxi impreuna pana la locul cu pricina. Zborul a fost OK, mai putin de o ora.

Show-ul a fost tinut la Melbourne Showgrounds, un loc dedicat pentru organizarea de evenimente la scara larga. Chiar ma gandeam ca Oradea ar avea nevoie de asa ceva. Majoritatea oamenilor de acasa se gandesc prea mult la “a supravietui” si prea putin la “a trai”. Citeam un articol in Ziarul Financiar ca romanii cheltuie aproape doua treimi din venit pe necesitati si doar 6% pe entertainment. Pai atunci acel 6% ar trebui sa fie ceva pe care merita dat banii. Daca Oradea ar avea un “showground”, adica un loc cu un stadion mare unde poate s-ar tine curse de cai, o pista unde s-ar organiza curse auto-moto, un spatiu deschis cu o scena unde s-ar organiza concerte si spectacole, cladiri in care s-ar organiza expozitii – fie ele de arta, masini, prajituri sau haine, foodcourt unde ai putea baga ceva la ghiozdan in timp ce te uiti la arta, masini, prajituri sau haine, daca ar exista asa ceva orasul ar avea un puls cultural mult mai intens. S-ar organiza evenimente pentru simplul motiv ca ar exista unde. Acel 6% din venit ar genera pentru populatie nu doar simplu entertainment, ci o experienta de viata….  Anyway, divaghez.

Show-ul propriu-zis a fost de la ora 2pm, dar au fost atatea chestii complementare ca nici nu am avut timp sa le vad pe toate. Masini de toate felurile expuse peste tot, de la clasice pe spatiu verde, la supersportive de curse intr-o hala, la masini de lux intr-o cladire dedicata. Dupa cum vedeti, mi-am expus si eu Lamborghini-ul cu care particip la curse in weekend-uri. Si dupa aia ma trezesc…      :-)

.

.

.

.

Am trecut si pe la standul Ferrari unde aveau pe langa F430-ul pe care il vedeti alaturat, si un exemplar California la care ridicau si lasau acoperisul  la fiecare minut. Un gigel cu un microfon statea confortabil pe scaunul de piele crem al soferului si descria o imagine idilica, o plimbare pe o sosea la malul oceanului cu acoperisul lasat, vantul prin plete (ma rog, cine are), aerul sarat si proaspat in plamani. Oprire la o cafenea, acoperisul ridicat pentru a proteja interiorul de soarele arzator, cafea si o prajitura, apoi iar pe drum, acoperisul lasat, vantul prin plete (daca ti-a crescut parul intre timp), aerul sarat si proaspat in plamanii tai si ai blondei care ti-a servit cafeaua…..  Ma rog, poate nu suna chair asa povestea gigelului, dar stiti cum e cu auzul selectiv al barbatilor. Creierul barbatilor este programat sa se activeze la anumite cuvinte cheie, asa ca majoritatea cred ca auzeau blahblablah Ferrari blahblahblah prajitura blahblahblah blonda blahblahblah. Hmmm, oare de ce nu imi aduc aminte nici eu de mai multe detalii?…

Am vazut si masina timpului din Back to the Future cu care am incercat sa ma duc inapoi in liceu sa imi gasesc pletele, dar capacitorul de flux nu era incarcat asa ca am luat-o in freza (ma rog, cine are)

.

.

.

.

.

.

Era si o pista de incercari unde piloti (cu freza) faceau ture de circuit cu diferite modele sportive. Un stand prezenta “trial bikes”, adica motocicletele alea cu care gigei (cu sau fara freza) trec peste tot felul de obstacole de genul busteni, rampe inclinate sau bolovani uriasi. Erau doi tipi care faceau demonstratie si trebuie sa recunosc ca se descurcau destul de bine. Unul a sarit cu motocicleta pe un stand de peste 3 metri inaltime. Cool.

La ora 2 am intrat intr-o hala uriasa care avea in mijloc un spatiu cam de dimensiunea unui teren de fotbal si pe margine tribune. La un capat era un ecran imens unde se proiecta prim-planul actiunii din scena. Dupa cateva minute au intrat val-vartej doua masini, au facut cateva bucle cu cauciucurile fumegand, dupa care Jeremy Clarkson si James May au coborat sa salute publicul. Ala micu’, Richard Hammond, n-a venit in Australia.

Am incercat sa fac mai multe poze dar nu era lumina destula si masinile se miscau prea repede ca sa iasa o poza ca lumea. Show-ul a fost super, masini de iti curgeau ochii, cateva fete in bikini, una care se “juca cu focul”, adica avea un aruncator de flacari si incerca sa incendieze doua Porsche care evitau jeturile de foc prin manevre rapide. In caz ca va intrebati daca tipa a reusit, da, amandoua masinile au fost in flacari la un moment dat dar se putea observa ca au peste caroserie un material protector. Totusi, doua Porsche arzand in timp ce fac manevre super rapide e o chestie care nu o vezi in fiecare zi.

A fost o scena cu piloti profesionisti in care faceau manevre la viteza mare si la doar centimetri unul de celalalt. Impresionant. Condusul acela profesionist te inspira, te si inchipuiai la supermarket ocupand locul de parcare printr-o manevra ce implica frana de mana si cauciucuri fumegand.

Meciul de fotbal cu masini a fost amuzant, cred ca una din putinele parti ale show-ului care a fost spontana, neregizata. Au jucat Australia contra Anglia si am ramas toti iarasi impresionati de maiestria soferilor profesionisti implicati. Sa conduci cu viteza in marsalier in timp ce impingi o minge uriasa printre doua alte masini nu e o chestie care o poate face oricine. Poate pentru ca nu se preda asa ceva la scoala de conducere? Hmmm, va trebui sa vorbesc cu autoritatile despre asta.

La un moment dat au adus in scena vreo zece masini una-si-una. Ferrari, Lamborghini, Porsche, Bentley, etc – era literalmente o scena de milioane de dolari.

Show-ul a tinut cam o ora si jumatate, dupa care am iesit din hala respectiva si m-am mai invartit pe la diferitele expozitii. Am poposit si la standul cu marfa Top Gear de unde am luat cate ceva pentru copii si frumoasa mea sotie. Dupa cum banuiti, marfa cu logo e de cinci ori mai scumpa decat acelasi lucru fara logo, dar ce sa-i faci, nu poti sa te intorci acasa cu mana goala, nu? E o amintire ce ramane peste ani.

Pe la 5 si ceva am luat un taxi catre aeroport sa prind avionul de 7 inapoi spre Adelaide.

Weekend-ul urmator am avut iar o experienta de care nu am mai avut anterior, ne-am dus cu Alex sa vedem V8 Supercars. E un campionat de curse de masini cu motoare V8 cu puteri de peste 600CP. E cam ca si Formula 1, sint curse in diferite orase australiene si mai nou si in orientul mijlociu (inainte de Adelaide a fost o cursa la Abu Dhabi). Cursele sint spectaculoase, cu multe depasiri si schimbari de situatie. Masinile sint multicolore, pline cu reclamele sponsorilor si fac un zgomot ce ridica instantaneu nivelul de adrenalina in sange. Partea misto e ca pista e constituita din cateva strazi din jurul city-ului, asa ca nu trebuie sa te duci undeva afara din oras. Adelaide, fiind un oras proiectat, e format din city-ul propriu-zis (partea care se cheama efectiv Adelaide) inconjurat de parcuri largi de jur-imprejur, dupa care vin suburbiile. Totul impreuna formeaza zona metropolitana Adelaide si are cam 60km de la nord la sud. Cand V8-urile vin in Adelaide, se inchid strazile care trec prin parcurile de la est de city, se imprejmuieste toata zona cu gard si se organizeaza in spatiul rezultat un adevarat carnaval. Zone de joaca pentru copii, chestii din alea ca in parcurile de distractii unde te invarte si te suceste de nu mai stii de tine, expozitii de tot felul, chioscuri cu mancare si bautura si evident multe, multe magazine cu marfa licentiata V8. Exista tribune si standuri de tot felul, de la cele la care trebuie sa platesti extra sa stai pe un loc, pana la cele care sint gratis in pretul biletului de intrare cel mai ieftin. De Joi pana Duminica sint tot felul de curse de masini, clasice, formula Ford, GT, etc, si evident V8.

Ne-am dus cu Alex Sambata, 19 Martie, pe la ora 11. Am prins o zi perfecta, cer curat, soare, si doar 24 de grade. Am inceput prin a explora partea dedicata copiilor unde Alex sa zbenguit de numa.

.

.

Si-a slefuit si el talentele de sofat…

.

.

.

.

.

… a incercat sa-si tina echilibrul in cilindrul rotativ…

.

.

.

.

.

.

.

.

… s-a relaxat in “ceasca”.

.

.

.

.

.

.

Pe la ora 1 am bagat la ghiozdan cate un hotdog si apoi ne-am gasit un loc intr-o tribuna asezata strategic langa o curba. La ora 2 a inceput cursa de V8 supercars si am avut ocazia sa le admiram cum accelereaza la iesirea din curba. Masinile ating viteze de pana la 300km/h, nu sint foarte departe de cele de Formula 1. Contactul dintre masini este tolerat (nu incurajat, dar tolerat) asa ca se intampla lucruri interesante de obicei la intrarea in curbe. Am stat timp de vreo 7 ture in tribuna dupa care ne-am dus de-a lungul circuitului sa vedem daca gasim un alt loc bun de unde putem vedea masinile. Curba cu numarul 8 este una larga unde de obicei pilotii nu franeaza deloc si se apropie periculos de gardul de beton ce delimiteaza pista. Evident, unul din piloti a derapat si s-a “pupat” destul de violent cu gardul, chiar in fata noastra. Am vazut cum zboara o roata prin aer si cum masina patineaza pe pista pana asfaltul si betonul au oprit-o. Evident, safety car-ul a intrat si a facut “trenuletul” cu masinile ramase in cursa ca sa se poata scoate de pe pista cea avariata. Cand au dat drumul iar la cursa, masinile erau aproape una de alta iar noi eram intr-un loc unde franau pentru o curba si ni se parea ca intra una intr-alta, asa de mult se apropiau una de alta. Am filmat un scurt clip (daca inca nu s-a incarcat, mai asteptati).

Dupa cum era de asteptat, Alex nu a avut rabdare sa stam si doar sa ne uitam la cursa, asa ca ne-am mai invartit pe la tarabele cu marfa. Aproape fiecare echipa participanta are cate un magazin in care gasesti tot felul de chestii cu sigla lor. Ne-am luat cate o inghetata si ne-am holbat aproape la toate tarabele. Apoi ne-am urcat intr-o cabina din….  na, habar n-am cum se cheama – roata aia uriasa care se invarte incet ca sa poti admira privelistea cand esti sus. Am urmarit cateva ture ale cursei de acolo. Frumoasa privelistea.

.

.

.

.

.

Printre expozitiile disponibile era si una a armatei, aveau cateva transportoare blindate care au avut mare succes la copii. Alex si-a asteptat rabdator randul…

.

.

.

.

.

.

.

…dupa care a avut ocazia sa doboare toate avioanele inamice.

.

.

.

.

.

.

.

.

Dar sa nu credeti ca Alex si-a facut exercitiile de armata fara echipamentul corespunzator. Nu. A avut tot ce-i trebuie, inclusiv atitudinea de superioritate a unui ofiter…

.

.

.

.

.

.

.

.

Lucruri interesante s-au intamplat si cu Nola luna trecuta. Un gigel a scris o carte. Destul de buna, dar cum lumea nu prea il cunoaste, i-a fost cam greu sa o promoveze. Ce s-a gandit el atunci? Ca ar trebui sa fie vazut cu cineva de renume, care trezeste sentimente placute in inima oamenilor, si poate prin asociere oamenii il vor privi si pe el cu simpatie si ii vor cumpara cartea. Si pe cine putea el sa gaseasca mai dragut si mai convingator decat Nola? S-a rugat de noi, si pana la urma am acceptat ca Nola sa faca o poza cu el, ca sa-si poata promova cartea. Aici e Nola cu Jeffrey Archer. Poate ati auzit de el…

.

.

.

.

Cu drag,

David