Desi am amintit de acest eveniment in post-ul anterior, cred ca ocazia cere sa il sarbatorim pe Alex intr-un articol separat. 9 ani! Parca acum cateva luni il tineam in brate ca inca nu putea nici sa se intoarca de pe spate pe burtica. Hmmm, trebuie sa ma abtin de la astfel de comentarii ca ele nu fac altceva decat sa demonstreze ca atat Alex cat si eu inaintam in varsta. Eh, amandoi sintem copii, unul mai mic si unul mai mare :-)
Ziua lui Alex a fost o zi de Luni, asa ca l-am sarbatorit tot weekend-ul anterior. Dupa cum am mai povestit, Sambata (9 octombrie) am fost la Target si si-a ales un set mare Lego cu tema Prince of Persia care il vedeti in poza din dreapta. Trebuie sa recunosc ca si mie imi place Lego, pe langa multiplele avantaje educative ce reies din a construi ceva cu mana proprie, e si distractiv sa te joci cu el cand e gata. Alex deja combina seturile, si iese o lupta interesanta intre tehnologia Star Wars si calitatile atletice ale printului din Persia. Dupa parerea voastra cine castiga? Evident ca seara nu s-a putut indura sa se culce pana nu a construit mai mult de jumatate din set, si atunci a trebuit sa duc munca serioasa de lamurire sa-l bag in pat. Cand a inceput sa primeasca seturi Lego le faceam impreuna ca i se parea greu sa urmareasca instructiunile de constructie din cartulia atasata, dar acum deja vede lucrurile in spatiu foarte bine si ii face placere sa construiasca singur. Cred ca dezvoltarea acestei vederi “tridimensionale” in spatiu a unui desen este unul din avantajele majore a Lego. Mai e desigur si dezvoltarea creativitatii, ca si Alex construieste setul asa cum e el descris in instructiuni si dupa cateva zile se plictiseste de el asa, si incepe sa construiasca nave spatiale cu dotari de tot felul dupa propria imaginatie.
Duminica (10 octombrie) a primit alte cadouri, care le avea Lore cumparate pentru el inca dinainte sa ajungem noi aici. A mai primit un set Lego cu Star Wars (ca doar sint zeci de seturi, fiecare cu cate unul sau mai multe caractere din film si sabii de Jedi, etc), un Bionicle si un set Bakugan. Am iesit in oras si dupa ce ne-am facut shopping-ul necesar si am iesit de la film, ne-am dus in city si am ridicat tortul comandat cu cateva zile in urma. Black Forest cheesecake, mie mi-a placut mult dar la copii asa-si-asa, au mancat un pic dar nu prea mult. Cred ca eram mai castigati cu o punga de bomboane jeleuri in care sa infigem o lumanare :-) Â Nu-i bai, Lore si cu mine am avut ce manca seara la televizor toata saptamana. Cheesecake-ul e o prajitura/tort interesant, facut din crema de branza pe o baza de biscuiti pisati. Se adauga fructe sau ciocolata/caramel/etc ori deasupra ori se amesteca in crema. Mie imi place mult, e crema aia dulce de branza care e mai tare un pic (cam ca un jeleu) cu ciocolata deasupra si cu partea de jos mai “crunchy” (adica mai “de rontait”) din cauza biscuitilor. Va mai aduceti aminte de salamul de biscuiti? Ah, amintiri, amintiri. Fac o pauza pana va luati un servetel, sa nu curga saliva pe tastatura… Gata? OK. Si la salamul de biscuiti imi placea crema mai moale cu bucatelele mai tari de biscuiti presarate prin ea. Cam asa e si un cheesecake, daca iei pe furculita o sectiune intreaga de sus pana jos. Yummm.
Pe Luni (11 octombrie) am inceput sa avem mustrari de constiinta ca am luat un tort din care sarbatoritul nu prea a mancat, asa ca ne-am hotarat sa mizam pe ceva ce lumea mananca cu placere din mosi-stramosi, adica gogosi. La iesirea de la lucru Lore a intrat la Donut-King si a luat o cutie intreaga cu gogosi de toate formele, si simpli cu ciocolata si umpluti cu frisca sau alta crema. Acasa am infipt lumanarea in forma numarului 9 in cel mai mare donut, am aprins-o si Alex a suflat cu mult enuziasm (banuiesc ca sa nu curga ceara pe donut, ca ar fi fost pacat). I-am cantat iar “La Multi Ani” si dupa aia s-a lasat linistea in casa, ca toti aveam gurile pline :-)
Cam asa s-au scurs lucrurile in a 9-a aniversare a nasterii dragului nostru Alex. Ii uram si pe aceasta cale La Multi Ani si sa ii dea Domnul sanatate, fericire si tot ce isi doreste.
#1 by Vasile Marcu on 26/10/2010 - 2:07 pm
Este un copil teribil,iar noi il iubim foarte mult.Si noi ii uram ani multi si fericiti,Vasi
#2 by aginagyi on 27/10/2010 - 2:38 am
Nu stiu cum trebuie sa comentez,nu cunosc procedura….Tot timpul sunteti in gandurile noastre,va iubim mult si neconditionat,adica nu vrem nimic in schimb!!!!!ALEX e un copil unic,super…deja a crescut si s-a maturizat.Va pup pe toti.AGI
#3 by HOROSCOP on 07/04/2011 - 7:54 pm
Imi pare bine ca v-am gasit. Vroiam doar sa va salut si sa va spun ca imi place ceea ce tocmai am citit